Expoziţie retrospectivă Toth Ştefan

Expoziţie retrospectivă Toth Ştefan
În spaţiul expoziţional al Galeriei Foto Art a fost vernisată vineri expoziţia retrospectivă a artistului fotograf şi preşedintele fotoclubului „Nufărul”, Toth Ştefan.

Ocazionată de aniversarea a 35 de activitate artistică şi împlinirea a 55 de ani de viaţă, manifestarea a strâns în jurul protagonistului şi a celor 70 de fotografii alb-negru şi color realizate pe parcursul activităţii sale, prieteni care l-au susţinut şi îi sunt alături la fiecare eveniment pe care fotoclubul orădean îl organizează.

Curatorul evenimentului, criticul de artă Ramona Novicov, a fost cea care şi de această dată a încălzit atmosfera prin apropierea vizualului de sufletul privitorului.

Toate genurile

„Prietenul nostru, Toth Ştefan, ni se oferă în adevărata sa înfăţişare, în mii de feţe, unde totul oglindeşte chipul uman. Cum este omul lui Toth? Oriunde am întoarce privirea, aceasta ne este surprinsă de cealaltă privire a omului fotografiat. Artistul este obsedat de introspecţia în adâncul firii umane, oriunde ar fi ea în lume, iar de aici întotdeauna va reieşi bunătatea”, susţine Novicov.

Selecţia cuprinde imagini care abordează aproape toate genurile artei fotografice, pline de cromatism exotic şi sensibilitate.

Laura Voicu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !