Fă mişcare în pauza mare!

De Otilia Șandor
Fă mişcare în pauza mare!
Elevii bihoreni sunt ajutaţi în mod original să facă mişcare, de medicii DSP.

Iniţiativă absolut specială şi de impact la elevi din partea medicilor inspectori de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

Cu ajutorul unor instructori de fitness de la Ars Nova şi a liceenilor de la Liceul cu Program Sportiv, inspectorii DSP Bihor au creat un mod de a+i determina pe elevi să facă mişcare şi, în acelaşi timp, un model cadrelor didactice de a-i învăţa pe elevi să facă  câteva exerciţii fizice benefice organismului.

S-a creat astfel un calup de exerciţii fizice care durează şapte minute (mai puţin decât pauza mare!) pentru toate grupele de muşchi, astfel încât copiii, obligaţi să stea pe scaun cât ţin cursurile, să nu îşi piardă, în timp sănătatea, a explicat directorul adjunct al DSP Bihor, dr. Zoia Bitea.

Vineri a fost lansat acest calup de exerciţii fizice, numit „Fă mişcare în pauza mare”, chiar în buricul târgului. La ora 10:45, în Piaţa Unirii, mai mulţi liceeni de la LPS şi instructorii de fitness au arătat aceste exerciţii propuse a se face în pauza mare. Atât de mare a fost primul impact, încât până şi curioşii adunaţi în jur şi-au descreţit frunţile, au aplaudat, au început să tacteze ritmul sau să încerce şi ei mişcările. Câţiva ciclişti s-au alăturat grupului de liceeni pentru câteva minute exersând împreună, la fel şi două fetiţe de grădiniţă, atrase de muzica antrenantă, de gimnastică, dans şi de grupul mare de liceeni.

Flashmobul de vineri este inclus într-un proiect amplu demarat de inspectorii DSP Bihor „Fii activ pentru sănătate”, derulat din 2015 până în 2020 şi are ca scop schimbnarea stilului de viaţă pentru a îndepărta pericolul apariţiei bolilor cronice – a obezităţii, a afecţiunilor cardiovasculare etc.
IMG_0790



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase