Fac din voluntariat o artă

1Comentariu
Foto J.B.
Foto J.B.
ORADEA – Asociaţia pentru Cultură, Educaţie şi Dezvoltare „Accent” şi Liceul de Artă, reprezentat de profesoara de pictură Alina Nealcoş, şi-au lansat ieri proiectul dedicat tinerilor „Voluntariat prin artă – Concurs de idei”. Valoarea proiectului se ridică la 13.000 de lei.

Proiectul este finanţat de Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor(ANSIT), prin programul naţional de iniţiative comunitare pentru tineret 2008.

 

Scopul proiectului este stimularea creativităţii cultural-artistice ca modalitate de exprimare, educaţie non-formală, fiind şi un prilej de promovare a schimbărilor pozitive şi durabile la nivelul comunităţii de apartenenţă”, a spus Gabriela Droj, responsabila proiectului.

Voluntari liceeni

Elevii Liceului de Artă din Oradea, specializarea Arte plastice, sunt beneficiarii proiectului. Astfel, în jur de 100 de elevi, cu vârste între 14 şi 19 ani, vor participa la activităţile pe care Asociaţia „Accent” le propune. Activităţile sunt diverse şi cuprind seminarii pe tema „Voluntar pentru o lume mai bună” sau ateliere de creaţie în cadrul cărora elevii vor realiza lucrări de artă în domeniul graficii, al picturii, designului vestimentar sau al arhitecturii etc.

 

 De asemenea, iniţiatorii proiectului şi-au propus să organizeze şi un concurs de idei pe tema „Voluntar pentru o lume mai bună”. Creaţiile elevilor vor fi vernisate în cadrul unei expoziţii, iar costumele vor fi scoase în evidenţă printr-o paradă de modă. La final, 12 din cele mai sugestive lucrări vor fi premiate.

 

 Acestea vor fi expuse într-un caledar, dar şi în pliante, pe care organizatorii le vor edita în acest sens. Materialele de care se vor folosi elevii vor fi oferite de organizatori.

Responsabilii proiectului speră să realizaze astfel unele lucrări de artă care să conştientizeze populaţia asupra importanţei implicării în viaţa societăţii, dar şi să îmbunătăţească procesul educativ prin extinderea educaţiei non-formale.

Crina Dobocan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor