Face genuflexiuni cu 340 kg pe umeri

Reactualizat la:
1Comentariu
Face genuflexiuni cu 340 kg pe umeri
Cel mai puternic om din România este Tiberiu Mureşan din Alba Iulia, un bărbat în vârstă de 35 de ani, având o greutate de 125 de kilograme şi o înălţime de 1,78 metri.

El a obţinut acest prestigios titlu în urma unui concurs de power lifting care s-a desfăşurat la Alba Iulia, competiţie la care au participat 50 de candidaţi, din toate zonele ţării.

Tiberiu a reuşit sa facă genuflexiuni cu 340 de kilograme, a împins de la piept 220 de kilograme şi a ridicat de la podea o bară cu greutăţi, cântărind 280 de kilograme, un total de 840 de kilograme.

El ne-a declarat: “Îmi doresc de mult acest titlu. Am început să ridic greutăţi târziu, în urmă cu cinci ani, când aveam 30 de ani. De atunci mă antrenez de trei ori pe săptămână, câte două ore pe zi”.

Tiberiu Mureşan – sau Tibi, cum îl alintă prietenii – este asistent medical la SpitalulJudeţean de Urgenţă din Alba Iulia.

El a devenit celebru deoarece, atunci când brancardierii erau ocupaţi, impresionat de suferinţa bolnavilor, îi lua pe aceştia în braţe şi îi ducea cât mai repede în saloanele de tratament, de la etajul spitalului.

Pe perioada de vară, Tibi asigură asistenţa medicală pe Litoralul românesc. Nu puţine au fost cazurile în care puternicul asistent nu a mai aşteptat ambulanţa şi a cărat suferinzii în spate, până la cel mai apropiat punct de prim-ajutor sau spital.

“De multe ori, durează până ajunge ambulanţa pe faleză şi, în majoritatea cazurilor, e greu de mers pe nisip. Pot să vă spun că am profitat de astfel de situaţii şi m-am antrenat cărând bolnavii în spate, până la cel mai apropiat punct sanitar sau spital”, ni s-a destăinuit cel mai puternic om din România. Cu toate că are 35 de ani, Tiberiu Mureşan vrea să-şi depăşească propriul record. El vrea să se întreacă, la anul, cu cei mai puternici bărbaţi din Europa şi din lume.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor