Facultate de «agăţat» femei

Reactualizat la:
12Comentarii
Casanova
Casanova
LONDRA – Toate problemele bărbaţilor timizi şi nesiguri s-au rezolvat o dată cu deschiderea primei Şcoli pentru Agăţat, informează “The Sun”. Deschisă recent în Anglia, facultatea le oferă cursanţilor un nivel de pregătire excelent, transformându-i peste noapte din tocilari virgini în veritabili Casanova.

Succesul înregistrat de Şcoala de Agăţat, a lui Adam Lyons, de 26 de ani, deschisă de curând în Regatul Unit, este inimaginabil, cu atât mai mult cu cât cursurile se adresează în special tocilarilor şi operatorilor din domeniul IT. Programa de învăţământ a şcolii include petreceri de noapte, sesiuni de dans, plimbări prelungite în locuri aglomerate, discuţii interminabile cu persoane de sex opus şi chiar consiliere pe teme sexuale. “Că şcoala este una foarte bună în domeniu, o confirmă şi nivelul de pregătire a absolvenţilor“, a declarat Lyons. Şi, pentru a fi mai explicit, acesta l-a dat drept exemplu pe fostul tocilar John Doyle, de 26 de ani, care a devenit peste noapte un adevărat Casanova.

“Acum un an, locuiam împreună cu mama şi tata şi nu aveam curajul să vorbesc cu nici o fată. Începusem să cred că o să rămân singur toată viaţa”, a spus John Doyle. Odată intrat pe mâna specialiştilor de la Şcoala de Agăţat, tânărul s-a ras în cap, se îmbracă după ultima modă, locuieşte singur cu fratele său şi are o viaţă de noapte extrem de agitată. “Dintr-un virgin la 26 de ani, am devenit un maestru în arta agăţatului. Puţine fete îmi mai rezistă acum”, a recunoscut sigur pe el fostul tocilar. Partea cea mai interesantă a cursurilor de un an o constituie seminarele, unde învăţăceii au ocazia să afle de la colegele lor ce trebuie să-şi schimbe la imagine şi cum să le abordeze pentru a reuşi să le facă să se culce cu ei.

 

Sursa: News



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor