Facultate româno-nemţească!

Facultate româno-nemţească!
ORADEA – În urma unei relaţii fructuoase dintre Universitatea din Oradea şi Universitatea „Ludwig Maximilians” din Munchen, care durează de mai bine de cinci ani, de anul viitor se va „naşte” o facultate europeană.

Fiind o premieră naţională şi chiar europeană, viitoarea instituţie de învăţământ
superior se vrea o colaborare între cele două părţi. „Cadrele universitare orădene
vor avea oportunitatea să predea în această facultate europeană alături de cele
din Germania. Aceasta va avea sediul la Ingolstadt şi va fi ca un fel de extensie
a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea”, a declarat ieri prof. univ.
dr. Gheorghe Bumbu, prorectorul Universităţii din Oradea, în cadrul unei conferinţe
de presă la care au fost invitaţi şi oaspeţii nemţi.

Documentaţia a fost înaintată Ministerului Educaţiei şi Cercetării, aşteptându-se
avizul acestuia. „Aici vor putea studia tineri din toată Europa şi nu numai.
Va fi ceva deosebit. Sunt oameni care au înţeles importanţa acestui proiect
şi doresc să-l ducă la îndeplinire”, susţine dr. Alfons Hofstetter, de la Universitatea
din Munchen.

Experienţă nemţească
O delegaţie formată din zece profesori nemţi care acoperă diferite specialităţi
medicale s-a aflat în perioada 7-10 noiembrie la Facultatea de Medicină şi Farmacie
din Oradea, ţinând cursuri de specialitate, dar şi operând alături de medicii
orădeni. A devenit astfel o tradiţie ca în fiecare an, de două ori, specialiştii
nemţi să fie prezenţi la Oradea. „Am participat ieri (joi – n.r.) alături de
dr. Florian Bodog la o operaţie de înlăturare a unei tumori.

De asemenea, am susţinut un curs pentru studenţi privind chirurgia arsurilor”,
a afirmat dr. Robert Oellinger, şeful Clinicii de Chirugie Plastică din Stuttgart.
Cei mai avantajaţi în urma acestei colaborări sunt studenţii orădeni. „În fiecare
an studenţii români obţin burse de studiu la diferite clinici din Germania.
Astfel, le-am oferit acestora oportunitatea de a dobândi un spectru general
asupra medicinii înainte de examenul de licenţă. Studenţii sunt foarte interesaţi
şi angajaţi în dobândirea unei vaste experienţe în domeniul medical, fapt ce
ne bucură imens de mult”, conchide dr. Hofstetter.

Impresionaţi de români
Oaspeţii nemţi susţin că medicii orădeni reuşesc să ajungă la standarde ridicate
cu mijloace medicale modeste. „Am fost întotdeauna impresionaţi de ceea ce reuşesc
să facă medicii orădeni. Deşi tehnica nu este una pe care o întâlneşti în clinicile
din Germania, medicii reuşesc să se menţină la acelaşi nivel cu noi”, a afirmat
dr. Hofstetter, care a promis că va aplica şi la Oradea, în cadrul Secţiei de
Urologie a Spitalului Clinic Judeţean, o nouă metodă cu laser în vindecarea
hiperplaziei prostatei.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase