Facultatea de Muzică împlineşte zece ani

Facultatea de Muzica a Universitatii Oradea împlineste zilele acestea un deceniu de existenta. Pentru a marca acest moment aniversar, conducerea facultatii a pregatit o serie de manifestari sub titulatura „Deceniu muzical universitar 1995 – 2005”, sarbatoare inclusa în cadrul Festivalului Saptamânii Facultatii de Muzica.

Astfel, în Aula Magna a avut loc luni deschiderea oficiala a saptamânii
muzicale cu un concert al profesorilor si absolventilor facultatii oradene.
Ieri, foaierul Teatrului de Stat din Oradea a gazduit o sesiune de comunicari
stiintifice dedicata celor zece ani de activitate locala.

Cu aceasta ocazie, rectorul Teodor Maghiar a apreciat ca „desi Facultatea
de Muzica nu are o traditie în oras, institutia a devenit o componenta
importanta a Universitatii din Oradea, reusind într-un timp relativ scurt
sa obtina acreditare pentru toate specializarile”.

Ziua de marti s-a încheiat cu un concert coral al studentilor Sectiei
de Pedagogie muzicala, sustinut în Aula Magna.

Astazi, aceeasi sala va gazdui, de la ora 19:00, un nou concert vocal sustinut
de studentii Sectiei de Interpretare muzicala. Vineri, de la aceeasi ora, Aula
Magna va gazdui un concert folcloric.

Festivitatile se vor încheia sâmbata la Teatrul de Stat, unde
de la ora 19:00 va fi sustinut un concert al orchestrei si clasei de opera,
urmat de o prezentare de publicatii si CD-uri ale profesorilor si studentilor.

Laura Voicu