Falimentul bate la uşa CAO!

8Comentarii
Compania de Apă Oradea s-a trezit într-o situaţie delicată, fără vina ei
Compania de Apă Oradea s-a trezit într-o situaţie delicată, fără vina ei
Extinderea reţelei de apă-canal e în impas. Rămasă fără finanţare, CAO e ameninţată de contractori. Mult-hulita criză economică începe să împresoare Oradea din ce în ce mai vizibil. Lucrările de investiţii în oraş sunt afectate clar de recesiunea economică, iar guvernanţii par a nu se ridica la nivelul aşteptări.

Dacă pentru o bună parte a Şoselei de Centură Ministerul Transporturilor a reuşit să continue finanţarea, pentru ca azi lucrările la tronsonul Calea Aradului – bulevardul Ştefan cel Mare, lucrurile nu stau roz şi pentru alte investiţii vitale pentru dezvoltarea unui oraş. Spre exemplu, deşi atât primarul Bolojan cât şi premierul Boc şi ministrul Berceanu au anunţat că se va începe modernizarea şi a tronsonului dintre Selgros şi Metro (strada Ogorului), cuantumul şi modalitatea finanţării nu sunt clare.

Cerc vicios

Lucrurile sunt însă mult mai grave în cazul unei alte investiţii de amploare pentru Oradea: extinderea alimentării cu apă şi canalizare din municipiu. Deşi în 2006 semna cu municipalitatea orădeană un Memorandum de finanţare a acestei investiţii, azi cei de la Ministerul Mediului nu-şi mai respectă acel angajament, invocând lipsa acută a banilor!

Cifrele o arată clar: dacă în 2008 s-au achitat 24,5 milioane de lei către contractori, anul acesta au fost viraţi doar 14,7 milioane de lei, în condiţiile în care era aşteptat o urgentare a lucrărilor, pentru finalizarea acestora. În acelaşi timp, s-au acumulat datorii de 15,5 milioane de lei.
Insolvabilitatea ministerului a produs un adevărat lanţ al slăbiciunilor: nevirând banii spre Compania de Apă Oradea, aceasta din urmă nu are de unde plăti constructorii care au efectuat deja o bună parte din lucrări. Nefiind plătite, firmele de construcţii ajung să aibă, la rândul lor, probleme financiare serioase, în condiţiile în care au, la rândul lor, obligaţii către salariaţi şi, în unele cazuri, către subcontractori!

Cu falimentul la uşă

Pentru datorii acumulate în valoare de circa 3,5 milioane de lei noi, firma Acvatot SRL Bucureşti a demarat deja către instanţa judecătorească procedura de cerere de constatare a falimentului Companiei de Apă Oradea. Iar CAO a primit deja citaţie pe acest caz! „E inutil să precizăm că o astfel de cerere de faliment este perfect admisibilă întrucât societatea noastră nu are disponibilităţile băneşti de a achita aceste sume datorită nedeblocării fondurilor de către instituţia dumneavoastră”, se arată într-o adresă de ultimă oră, semnată de directorul CAO, Ovidiu Gavra şi trimisă Ministerului Mediului.

Datoriile CAO la Acvatot datează din noiembrie 2008, o singură factură fiind emisă anul acesta, în februarie. Acţiunea firmei bucureştene e de înţeles, având în vedere faptul că din lucrările executate, în valoare de circa 3,9 milioane lei, mai au de încasat aproape tot atâta!
SC Edil Coneco SRL Oradea a demarat, la rândul său, procedurile prealabile de conciliere directă cu CAO, înainte să recurcă la instanţele judecătoreşti. Datoria către Edil Coneco: aproximativ 2,3 milioane lei noi, dintr-un volum total de lucrări executate în valoare de 11,6 milioane lei.

Şi Construcţii Bihor SA a demarat aceeaşi procedură ca şi Edil Coneco, pentru datorii de circa 1 milion de lei, dintr-o valoare totală de 9,2 milioane lei.

Către toate cele trei firmele datoriile datează din 2008 sau de la începutul lui 2009, în condiţiile în care termenul de plată e 90 de zile de la data emiterii facturii de către constructori. Nu sunt însă singurele firme la care Statul, prin Compania de Apă, are datorii. Mai sunt alte nouă firme, desigur, cu lucrări de anverguri şi valori mult diferite, care nu şi-au primit banii la timp (Romproiect SA, Instalaţii Montaj SRL, Fluid Grup Hagen SRL, Le Ko Kft, Selina SRL, Swietelsky Epito, Vand Construct SRL, Termopro Construct SRL şi Popenergia).

Te pui cu Statul!?

„Există o lege care spune că o autoritate publică nu poate face nicio licitaţie până nu ai sursa de finanţare. Dacă Statul Român face licitaţii fără sursă de finanţare, atunci eu nu mai am cuvinte…”, ne-a declarat Ovidiu Gavra, directorul CAO. Primarul Ilie Bolojan se afla ieri în Capitală, pentru a-i conştientiza pe cei din minister despre gravitatea situaţiei de la Oradea. Dacă situaţia nu se va ameliora, primarul se gândeşte serios să acţioneze, la rândul său, Statul în judecată. „Vă daţi seama că dacă noi suntem chemaţi în instanţă de contractori, nu putem sta liniştiţi, la rândul nostru”, a declarat edilul-şef pentru J.b.

Călin Corpaş



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor