Familia vs. anchetatori. Realitate vs. înscenare

22Comentarii
ORADEA – Crima din Calea Sântandreiului, unde pe 11 februarie a fost găsit ucis taximetristul Bajkan Peter, pare de neelucidat.


Părţile implicate continuă
să-şi susţină cu tărie punctul
de vedere. Astfel, indignată la maxim de
explicaţiile cu care prim procurorul Parchetului
de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra,
ar fi scos ochii opiniei publice, familia lui Oros
Dorin a hotărât „să dea din
casă” câteva aspecte ştiute de
puţină lume cu privire la caz, prin
intermediul lui Mihai Oros, fratelui lui Dorin Oros.


Posibilă derutare a opiniei publice


„În primul rând mi se pare că
răspunsul dlui Viorel Gavra la memoriul nostru
este foarte vag. Faptul că declaraţiile prim
procurorului apărute în presă sunt
în contradicţie cu ceea ce ne-a relatat
domnia sa nouă (familiei – n.r.) când am
fost la dânsul în audienţă
şi asta mă face să cred că aceste
ultime declaraţii ale sale au fost date mai mult
pentru dezinformarea decât pentru informarea
opiniei publice, sau chiar pentru a influenţa
cercetarea judecătorească”, spune
fratele lui Iepu’. „Procurorul Gavra a
susţinut de la început tocmai invers
decât declară acum în presă,
respectiv nouă ne-a spus că nu Oros Dorin
este autorul ci un altul şi că fratele meu ar
fi participat doar la omor, nefiind el cel care a tras,
sau că Dorin ar şti cine este autorul.
În opinia noastră nici acest fapt nu este
aşa, Oros Dorin neavând nici o legatură
cu acest omor, fiind nevinovat”, susţine
Mihai Oros.


Anchetatorii ar fi recunoscut


„Părerile lui Gavra din acea perioadă
se coroborează cu relatările făcute
nouă, tot pe atunci, de unul dintre anchetatori,
citez: – Eu zic că nu este el criminalul, dar a
participat şi ascunde, iar dacă ascunde
adevăratul criminal, pe cel care a tras cu
pistolul, noi nu putem să-l facem să ne
spună
-. Noi, familia, ştim clar că
nici măcar nu a participat la crimă, deoarece
dormea cu noi în casă la momentul când
s-a petrecut crima. Aducem ca argumente
următoarele: pe lângă faptul că a
fost localizat prin satelit (depistat prin telefonia
mobilă – n.r.), ca fiind acasă şi la ora
3:30 şi la ora 5:30, mama l-a văzut dormind
în jurul orei 4:30, deci ne întrebăm
cum putea fi în două locuri
deodată?”, se întreabă
încontinuu de câteva luni
tânărul.


S-au declarat incompetenţi?


„În ceea ce priveşte testul cu
parafina, nouă ni s-a spus o altă poveste,
nicidecum că nu ar fi existat parafina. Eu sunt
convins că la ora aceea exista parafină, ceea
ce se poate verifica şi chiar dacă nu ar fi
existat, trebuia să se aducă de altundeva,
deoarece era vorba de un caz grav şi, după
cum am spus, testul cu parafină era foarte
important în aflarea adevărului. Este cel
puţin jignitor să îl catalogheze pe un
om drept criminal pentru simplu fapt că e
stângaci. Dacă criminalul a fost
stângaci asta nu înseamnă că a
fost Oros Dorin, mai există milioane de
stângaci în lume deci, afirmaţia
domniei sale (Viorel Gavra) este lipsită de
temeinicie. Cum poti să ştii că el a
tras, fără să-i faci testul cu
parafină, iar după aceea să
găseşti şi o scuză nu tocmai
lăudabilă (chiar de râsul lumii).
Dacă nici parafină nu există, mă
întreb cum se desfăşoară
cercetările în cazuri atât de grave,
după ureche?”, concluzionează


Verdict prestabilit?


„În plus nu ştiu cu ce drept domnia sa
poate da un verdict (mai ales în presă)
înaintea judecătorului, deoarece codul penal
spune la Titlul III, Cap. I, Art. 66 şi Titlul I,
Cap. I, Art. 5, aliniatul 2 că: „inculpatul
beneficiază de prezumţia de
nevinovăţie până la stabilirea
vinovăţiei sale printr-o hotărâre
penală definitivă”. Referitor la
susţinerile Prim Procurorului că nu ar fi
avut dubii, nu pot să vă relatez decât
ceea ce ne-a spus nouă. Din ce ne-a spus
reieşea clar că din prima clipă a avut
dubii serioase în ceea ce priveşte faptul
că Oros ar fi tras, dovada stă şi
în faptul că Oros a şi fost pus
în libertate. Mă îndoiesc că
dacă dânsul nu ar fi avut dubii, l-ar fi
lăsat liber. Tocmai din acest fapt reiese clar
că avea dubii în privinţa
vinovăţiei lui Oros. Anchetatorul a spus:
„Dorin este cuiul nostru principal”,
aşa s-a referit în acel moment la Dorin
şi nicidecum că el ar fi autorul, ci că
el ar fi principalul mijloc prin care s-ar putea ajunge
la adevăratul autor”.


Şi Gavra ar fi confirmat că Iepu’ e
nevinovat


„Lucrul acesta a fost confirmat şi de Viorel
Gavra, citez: – Sunt convins că a fost X, iar
dacă Dorin vrea să-l ţină în
spate, ţină-l să se
cocoşească
-. Asta ne-au spus nouă
cand au încercat să ne lămurească
de participarea lui Dorin la omor, deşi noi
ştim sigur că el nu are nicio legatură
cu acest omor. Referitor la acea probă ADN, pot
spune doar că legea din codul penal spune că:
– Inculpatul are dreptul de a proba lipsa de temeinicie
a probelor -. În cazul fratelui meu, ADN-ul nu
poate fi probat deoarece s-au distrus toate probele la
o singură expertiză, deşi codul de
procedură penală, secţiunea VIII art.
107 spune: – Probele pentru analiză se iau cel
puţin în dublu şi se sigilează –
”, încheie tânărul citatul din
lege.


„Şeful dictează şi altul
semnează”


„Un alt semn de întrebare se ridică
din faptul că procurorul Gavra s-a ocupat de
anchetarea şi audierea lui Oros după cum
spune chiar domnia sa: – Atunci am fost primul care am
stat de vorbă cu el, după ce l-a adus
poliţia… (…), am avut discuţii cu el
în arest -, deşi actele de urmărire
penală au fost semnate de un alt procuror
(procurorul de caz). Dacă Gavra tot a făcut
urmărirea penală, de ce nu s-a constituit ca
procuror de caz? – nu pe sistemul unul dictează,
altul semnează”.


Iepu’ vrea să vorbească!


„Vreau să mai menţionez şi că
Dorin nu s-a cufundat în tăcere aşa cum
spune Gavra, de aceea chiar v-aş ruga să
mergeţi la penitenciar pentru a-i da dreptul
să îşi susţină punctul de
vedere, sunt sigur că o va face, deoarece este
nevinovat şi ne-a spus că şi-ar dori
foarte mult să vorbească cu presa. El
ştie cel mai bine că este nevinovat şi
noi ştim asta, chiar şi probele sunt în
favoarea lui. Totuşi pentru a-l incrimina s-a
ţesut o altă poveste, una în care el
este criminalul, iar pentru a se explica urmele de la
faţa locului, s-a inventat teoria
complicităţii. Vă mulţumim! Cu
respect, Familia Oros”.


Nu se justifică


Prim procurorul Viorel Gavra a declarat pentru Jurnal
bihorean că nu se justifică „în
faţa familiei după ce Parchetul a anchetat
cazul şi a sesizat instanţa. Nu am nici ce
dialog să port cu familia”, nici prin
presă şi nici tete-a-tete.
„Să-şi folosească apărarea,
dar dacă ei aşa cred că se face o
apărare…”, a conchis Gavra, care nu a
răspuns nici de ce nu a încercat să
aducă parafină din altă parte dacă
la momentul respectiv nu era la Oradea, nici dacă
e adevărat că domnia sa ar fi declarat
că îl considră nevinovat pe Oros, dar
îl ascunde pe adevăratul făptaş.


Prim procurorul Gavra a mai precizat că a sesizat
instanţa în legătură cu acest caz
în data de 1 iulie a.c.


Alexandra Borz



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor