Fânfest la start

Fânfest, la Roşia Montană
Fânfest, la Roşia Montană
De vineri şi până duminică noapte târziu se desfăşoară o serie impresionantă de manifestări culturale, educative şi de divertisment ecologic în cadrul celei de-a treia ediţii a FânFest.

Evenimentul de la Roşia Montană are patru secţiuni: Scena Fânfest pe care vor evolua peste 30 de formaţii şi trupe, Cortul de Teatru şi Literatură, Cortul Proiecţiilor şi Prezentărilor şi, în fine, complexul Fân Fun. Remarcabil că pentru părinţii care vor să îşi aducă în peisajul mirific şi copiii, există şi o Zonă a Puştanilor în cadrul căreia echipa de voluntari Mirakolix îi va angrena pe juniori într-o serie de concursuri şi activităţi ludice.

Începând de vineri, de la ora 16:45 şi până la ora 04:00 după miezul nopţii vor concerta, în ordine: Ţapinarii (art folk), Grimus (alternative), Corbus Albus (Moldova, alternative), SLANG (funk jazz), Blazzaj (acid jazz/funk), Da Hood (hip-hop/alternative), Target (hardcore), Luna Amară (alternative metal), Zale (hip-hop/rap), Godmode (hardcore/nu-metal), Cardwheel (Bulgaria, metal), Blanoz Distrzos (electro) şi Injectah.

Iar mâine şi duminică programul continuă cu aceaşi intensitate. Mai multe detalii şi chiar audierea unui post de radio on-line se pot accesa pe site-ul www.fanfest.ro

Reamintim că evenimentul la care se aşteaptă mii de participanţi îşi propune sensibilizarea opiniei publice şi a autorităţilor cu privire la proiectul de distrugere a zonei prin exploatarea aurului pe baza unei metode cu cianuri de către compania canadiană Gabriel Resources.

În acest sens, o mulţime de ONG-uri şi organizaţii ecologiste şi-au exprimat în scris protestul cu ocazia dezbaterii publice mediate de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Cristian Horgoş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase