Fântânile Oradiei şi codul galben de caniculă

De Ioana Vidican
Reactualizat la:
5Comentarii
Arşiţă pe Corso
Arşiţă pe Corso
A fost arşiţă zilele acestea, dar ce e mai greu abia începe. Vremea caldă ne dă târcoale în continuare, avertizează prognozele meteo. Miercuri am avut la Oradea 35 de grade la umbră, iar pe joi şi vineri se anunţă maxime de până la 39 de grade.

Răcoarea apei, umbra și verdeața copacilor sunt cele mai căutate metode de protecţie împotriva soarelui arzător care nu ne va scuti degrabă de arşiţa sa.

Date fiind temperaturile ridicate, oamenii încearcă să se adapteze situației. În timpul zilei, parcurile și terasele sunt mai puțin populate, fiecare se fereşte de căldură cum poate.

Pentru curajoşi, în parcurile 1 Decembrie, Magnoliei și Olosig/Liniştii/Mihai Viteazul, fântânile cu „apă vie” sunt oaze căutate în special de copii, care preferă să-şi petreacă aici timpul, cu câte o inghețată sau cu un suc rece.

Orădenii din Rogerius au la dispoziţie două parcuri cu arteziene. Miercuri la amiază funcţionau ambele, şi cea din Parcul Magnioliei şi cea din Olosig. Chiar dacă numai parţial, şi arteziana de pe Dealul Păcii este pornită.

În Parcul 1 Decembrie, doar una dintre cele două arteziene funcționa.

Doru Bara, funcţionar în cadrul Direcţiei Tehnice din Primărie, ne-a spus că acestea sunt curăţate pentru ca apa să nu prindă miros: fiecare dintre ele este golită, spălată şi apoi reumplută.

Pe Corso, în schimb, arşiţă şi dogoare. Când era mai mare nevoie de ea, fântâna dinspre Piaţa Ferdinand „şoma” în piatra dogotită. Conform funcţionarului Primăriei, a fost depistată o defecţiune la partea electrică şi angajaţii Companiei de Apă Oradea au început să o repare.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor