Fără credite în valută

1Comentariu
Fără credite în valută
BUCURESTI – Românii vor putea accesa credite în valută doar dacă au şi salariile în valută. Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) a anunţat că va propune spre discuţie introducerea unei norme care să restricţioneze accesul persoanelor fizice la creditele în valută.

Măsura ar fi menită să protejeze populaţia în faţa riscului valutar.

Gheţea consideră că o decizie a Băncii Naţionale în acest sens ar fi necesară, pentru a putea fi impusă întregului sistem bancar. „Nu cred că e bine să lăsăm populaţia să se împrumute în alte valute. Eu cred că este simplu a spune că persoanele fizice trebuie să se împrumute în valuta în care câştigă. Dacă cineva vine şi demonstrează că are salariul în valută normal că atunci poate avea acces”, a declarat Gheţea.



Şi la firme

Preşedintele ARB crede că măsura este aplicabil şi în cazul firmelor, care s-ar putea supune acelorasi reguli. „Putem extinde si la firme, cele care castiga sau au venituri in valuta”, a completat Ghetea. Preşedintele ARB a admis că instituţia pe care o conduce, Casa de Economii şi Consemnaţiuni, are un portofoliu de credite predominant în lei. „CEC creditează în mare măsura în lei, mai puţin în valută. Clienţii noştrii nu au fost foarte mult expuşi la deprecierea leului”, a declarat Ghetea.

Dan Birta



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor