Fără frontieră între Geszt şi Ateaş

Fără frontieră între Geszt şi Ateaş
Sâmbătă a fost deschis punctul de trecere al frontierei între Geszt şi Ateaş.

Aşa cum se întâmplă în fiecare an, începând din 2007 cu prilejul Zilelor comunei Cefa. Organizatorii evenimentului , administraţiile din Geszt şi Cefa, consideră că au participat pentru ultima dată la această deschidere simbolică a graniţei. Fiindcă anul viitor România ar urma să intre în Schengen.

Ceea ce şi-au propus să continue primarii din cele două localităţi de la graniţă sunt proiectele transfrontaliere comune. „Ştim că în ambele ţări criza şi-a pus amprenta, dar am reuşit să finalizăm acest program. Cu fonduri transfrontaliere vom face drumuri între Cefa şi Geszt.

La început, mulţi nu credeau că vom realiza acest proiect, dar cu ajutorul primarilor care au fost la cârma celor două comune am reuşit. Pentru muncă şi seriozitate trebuie să le mulţumim şi actualilor primar. În Ungaria urmează alegeri locali. Şi viitorii primari vor trebui să pună umărul la realizarea obiectivelor comune.

Drumul dintre Geszt şi Ateaş este punte de legătură între cele două comune şi între cele două ţări”, a spus primarul de Geszt. „Asigur administraţia din Geszt că proiectele începute în urmă cu 5, 10 ani vor fi duse la bun sfârşit,

Pe Programul de Cooperare Transfrontalieră România –Ungaria 2007-2013 sunt în derulare trei proiecte şi îmi declar deschiderea faţă de noi proiecte care sunt în beneficiul cetăţenilor”, a spus primarul de Cefa Dumitru Bârnău. Acesta a ţinut să precizeze că petrecerile organizate cu prilejul Zilei comunei Cefa nu ar fi fost posibile în acest an dacă nu s-ar afla în derulare un astfel de proiect transfrontalier.

La eveniment au fost prezenţi cetăţeni din cele două localităţi, poliţişti de frontieră. Din partea română au onorat cu prezenţa deputatul Ioan Sorin Roman şi inspectorul şef al Poliţiei de Frontieră Bihor Nicolae Iancu.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !