Fără salontani la Campionatul Mondial

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Tengo a contribuit la progresul fotbal-tenisului românesc.
Tengo a contribuit la progresul fotbal-tenisului românesc. - © Foto: facebook
Apele s-au învolburat în lumea futnetului românesc înainte de Campionatul Mondial, programat în perioada 16-18 noiembrie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Antrenor al lotului naţional al României, salontanul Vasile Sorean a fost înlocuit surprinzător. Campion naţional în 2018 şi câştigător al Cupei Mondiale a cluburilor anul trecut cu Tengo, Sorean a câştigat în octombrie 2018 şi Cupa Naţiunilor cu naţionala României, după ce a învins Cehia şi Slovacia, două forţe în fotbal-tenisul mondial.

Performanţe care nu s-au dovedit suficiente pentru a conduce România şi la Campionatul Mondial. Preşedintele Asociaţiei de Futnet a decis să numească un director tehnic care să facă selecţia şi să pregătească naţionala, de parcă Vasile Sorean nu ar fi avut competenţa necesară.

Dezamăgire la Salonta

Printr-un comunicat postat pe pagina de facebook, Vasile Sorean sr. anunţă că jucătorii salontani selecţionaţi la naţională nu se vor prezenta pentru CM.

„CS Tengo Salonta a luat act, cu regret, dar și amărăciune, de decizia (ne)așteptată a președintelui Asociației de Futnet, dl. Sorin Bogdan, de a numi un nou coordonator la lotul masculin care se pregătește de Campionatele Mondiale, cu numai trei săptămâni înainte de acest eveniment. Nu cunoaștem motivele care au stat la baza acestei decizii pe cât de neașteptate, pe atât de surprinzătoare, dar care bulversează familia tenisului cu piciorul (numit mai nou futnet) din țara noastră.

Nu avem nimic cu persoana domnului Daniel Săsărman, cu care, de-a lungul anilor, am avut o colaborare bună, fie că am fost adversari la fileu, fie coechipieri la națională. Nu putem însă accepta decizia, deoarece nu am fost consultați, așa cum ar fi fost normal, înainte de luarea ei. Drept consecință, jucătorii clubului nostru convocați în lotul pentru Mondiale vor declina, cu părere de rău, participarea.

Încă de la separarea noastră de mișcarea de fotbal-tenis din România, clubul nostru a militat pentru dezvoltarea acestui sport, alegând drumul mai greu, alăturându-se aripii mai tari și mai spectaculoase (UNIF), cea în care cehii și slovacii fac legea, dar unde nivelul și spectacolul sportiv sunt cu mult peste cei din aripa FIFTA.

Am renunțat la glorie și medalii, dar și la premiile bănești pe care le-am fi putut adjudeca prin victorii obținute în fața unor țări mai slab cotate, preferând să ne luăm la trântă cu granzii acestui sport. În ultimii trei ani, clubul nostru, dar și futnetul românesc, au progresat pe toate planurile și nu putem nega eforturile depuse de președintele Sorin Bogdan, așa cum nici domnia sa nu poate nega faptul că am fost «locomotiva» din România a acestui sport.

Obiectivul nostru comun era să facem o figură cât mai frumoasă la aceste Mondiale, iar rolul nostru era să obținem victorii pe teren, în timp ce conducerea Asociației de Futnet să asigure o organizare fără cusur a evenimentului. Fiecare cu partea la care a demonstrat că se pricepe și are și rezultate. Prin decizia noastră nu dorim să divizăm futnetul românesc, dar nu putem accepta o decizie care în loc de beneficii, aduce deservicii progresului acestui sport.

Dorim în continuare dezvoltarea acestui sport, indiferent de calea pe care vom merge. Baftă echipei care va reprezenta România! Cu respect, conducerea și jucătorii CS Tengo Salonta”, este textul comunicatului.

Lot de 15 jucători

Directorul tehnic a anunţat marţi lotul preliminar care este alcătuit din 15 jucători, 6 dintre ei urmând să fie opriţi pentru CM.

Lotul anunţat este format din Nagy Darius, Sorean Vasile jr. și Sorean Alex de la echipa campioană Tengo Salonta, Bălan Alin și Bozga Florin de la JSF Cluj-Napoca, Bota Alex Feraru Marius și Tiberiu Osztian de la Victory Cluj-Napoca, Creț Ioan și Szabo Levente de la Futnet Oradea, Mark Mocan, Crișan Silviu, Flavius Seiche și Claudiu Borz de la Simex Simleu Silvaniei și Csosz Kriszi de la Futnet Timișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !