Fără şanse în faţa campioanei

De Gavril Nutiu
6Comentarii
Fără şanse în faţa campioanei
CSM CSU a suferit primul eşec din Top 6, scor 74-89 în deplasarea cu U BT Cluj- Napoca.

Echipa noastră n-a putut repeta evoluţia de excepţie din etapa trecută, când a surclasat lidera BC CSU Sibiu (scor 104-78), fiind învinsă categoric de campioana en titre, U BT Cluj-Napoca. Orădenii au părut obosiţi după risipa de efort din runda precedentă şi au fost dominaţi net din punct de vedere fizic.

Echipa gazdă s-a aflat în permanenţă la conducere, victoria sa fiind din acest punct de vedere incontestabilă. Primele două sferturi au fost în general echilibrate, dar clujenii au avut mereu avantaj pe tabelă. U BT s-a desprins la zece puncte înaintea ultimului sfert, scor 66-56, dar meciul nu era încă jucat. CSM CSU s-a apropiat la patru puncte, scor 70-66 (’32), dând impresia că ar putea anula ecartul. Din nefericire, a fost un simplu “foc de paie”, deoarece gazdele s-au distanţat din nou, de data aceasta decisiv. Watson (8 puncte consecutive) şi Zeigler au marcat pentru un parţial de 10-0 şi speranţele orădenilor s-au spulberat. Cei doi jucători clujeni au fost de neoprit în sfertul patru, contribuind copios la desprinderea echipei lor.

Oaspeţii au găsit cu greutate soluţii pentru a depăşi apărarea foarte agresivă a campionilor, nereuşind să mai înscrie în acest meci decât 74 de puncte, foarte departe de media lor obişnuită. Absenţa lui Pasalic, accidentat, a contat şi ea în jocul destul de modest al formaţiei noastre.

Etapa viitoare, CSM CSU va juca pe teren propriu cu CSM Steaua.

CASETA TEHNICĂ

Sala ” Horea Demian”. Spectatori: 2.500
U BT Cluj-Napoca – CSM CSU Oradea 89-74 (23-18, 25-23, 18-15, 23-18)
U BT Cluj-Napoca: Kuti 16 (3×3), Barro 10, Watson 20 (3×3), Sakic 7, M. Lapornik 7, Berculescu, Mureşan, Török 7 (1×3), Rasic 5 (1×3), Calnicenco, Drungillas, Zeigler 17. Antrenor: Mihai Silvăşan. Asistenţi: Dorin Pintea, Branko Cuic

CSM CSU Oradea: Nicolescu 6 (2×3), Denison 10, Kariniauskas 15 (1×3), Valeika 6, Richard 11 (1×3), Ţîbîrnă 2, Mandache 10 (2×3), Fometescu, Gajovic 14 (4×3), Nikolic. Antrenor: Cristian Achim. Asistenţi: Milan Mitrovic, Marius Marinău



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor