Fără şanse la Constanţa

Fără şanse la Constanţa
CONSTANTA - Lipsiţi de aportul a patru jucători, handbaliştii orădeni n-au putut emite pretenţii în partida cu multipla campioană HCM Constanţa.

Antrenorul Adrian Rus n-a beneficiat de serviciile lui Borodi, Alexandru, accidentaţi, Taşcă şi Nemenco, ultimii doi neavând drept de joc împotriva echipei de la care au fost împrumutaţi. De asemenea, Câtu n-a jucat decât o repriză, fiind incomplet refăcut. În aceste condiţii, CSM D&C a fost o „pradă uşoară” în faţa unei formaţii constănţene în plină formă, aflată în cursa de refacere a terenului pierdut în tur. „N-a fost o partidă prea reuşită pentru noi, în condiţiile în care am avut lotul decimat de numeroase indisponibilităţi. Ne gândim să dăm totul în meciul din etapa viitoare, în deplasarea cu HC Odorhei, când vrem să realizăm o surpriză”, ne-a declarat antrenorul Adrian Rus. Tehnicianul orădean a folosit echipa: Dojcinovic, Leu – portari; Simeria 1, Liberţ 3, Nedelcu 1, Mateaş 2, Munea 2, Cârstoaia 5, Steriu 3, Dobardjev 4, Sukurovic, Câtu, Albu. Pentru HCM au marcat: Voglis 3, Timuzin 4, Timofte 3, Nicolae 1, Enescu 1, Nadoveja 4, Toma 9, Adzic 1, Csepregi 1, Mureşan 2, Hejtmenek 4.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !