Fără taxă de pornire la transportul bolnavilor!

Ministrul Sănătăţii a dat un ordin prin care taie din cheltuielile de transport al bolnavilor între spitale.

După cum a declarat duminică, la Oradea, ministrul Csekea dat ordin prin care reduce suma aferentă transportului pacienţilor de la un spital la altul. Conform ordinului, „pentru transportul pacienţilor neinternaţi de la unităţile/compartimentele de primiri urgenţe la alte unităţi sanitare sau pavilioane ale aceleaşi unităţi, se va deconta numai costul/kilometru, sub forma unei solicitări obişnuite, din Fondul Unic de Asigurări de Sănătate, fără a se adăuga cost suplimentar. Astfel, pentru transportul pacienţilor internaţi într-o unitate sanitară de la unitatea respectivă către o alta unitate, se decontează de către unitatea solicitantă costul/km la tariful prevăzut de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fără decontarea costului/solicitare. Se interzice taxarea pacienţilor de către serviciile de ambulanţă publice pentru efectuarea unor transporturi interclinice necesare îngrijirii acestora”.

Ministrul a anunţat că prin noua reglementare, spitalele care deţin ambulanţe de tip A1 şi A2 sunt obligate să le utilizeze cel puţin pe durata programului normal de lucru.

Acest ordin a fost dat pentru „reglementarea situaţiei existentă şi pentru oprirea abuzurilor şi va asigura şi plata costului de bază a transportului”.

Cseke Attila a motivat ordinul prin faptul că la ora actuală sunt judeţe cu spitale pavilionare şi serviciul de transport al bolnavilor e plătit cu 300 – 500 lei/pacient/un singur transport. „Nu e normal de exemplu ca maşinile medicale să ceară taxă de pornire. Această taxă a fost anulată, pentru că aici nu e vorba de traseu de taximetrist. Vor exista în continuare spitale care vor contracta servicii de transport, dar nu la 400 – 500 lei transportul!”, a declarat ministrul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !