Fără vizite în arest

Reactualizat la:
Fără vizite în arest
Autorităţile ruse l-au împiedicat pe Anatoli Karpov să-l viziteze în închisoare pe fostul campion mondial de şah devenit lider al opoziţiei ruse, Garry Kasparov, care a fost condamnat la cinci zile de închisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate.

Fostul campion mondial la şah Anatoli Karpov a cerut să-l viziteze pe Kasparov, dar nu a fost lăsat nici măcar să intre în clădirea ministerului rus de interne. Fiind împiedicat să se întâlnească cu Garry Kasparov, Karpov a decis să-i lase mamei acestuia un exemplar dintr-o revistă de şah. Nici mama lui Kasparov nu a putut să-şi viziteze fiul, căruia îi adusese câteva produse alimentare, lucru interzis de regulament. Justiţia rusă a respins, luni, un apel al opoziţiei care a contestat condamnarea lui Kasparov. “Tribunalul a respins toate argumentele noastre, apreciind că există suficiente dovezi privind vinovăţia lui Garry Kasparov, şi a refuzat să interogheze martorii apărării şi ai acuzării”, a afirmat avocata fostului şahist.

Garry Kasparov, liderul mişcării de opoziţie Celalaltă Rusie, a fost condamnat, sâmbătă, la cinci zile de închisoare pentru organizarea unei manifestaţii neautorizate şi refuzul de a se supune ordinelor poliţiei. Numai mitingul fusese autorizat, nu şi marşul pe străzile Moscovei.

În afară de Kasparov, niciuna dintre cele aproximativ 200 de persoane arestate la Moscova şi Sankt-Petersburg nu a fost condamnată la închisoare. Autorităţile ruse au justificat, marţi, arestarea manifestanţilor opoziţiei, acuzându-i că sunt plătiţi de agenţi străini.

În timp ce Occidentul a criticat represiunile poliţiei de la sfârşitul săptămânii trecute, premierul rus Viktor Zikov a declarat că “forţele noastre de ordine au procedat corect. Persoanele care voiau să provoace forţele de ordine au suferit un eşec”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase