Farcău învaţă de la Zenga

Farcău învaţă de la Zenga
ORADEA – Centrul de Fotbal Liberty nu investeşte numai în instruirea juniorilor, ci şi a antrenorilor. În acest an, primul tehnician al clubului care a reuşit să ia pulsul fotbalului la o şcoală recunoscută pe plan mondial a fost Stelian Farcău.

Retras din activitate anul trecut, Farcău se ocupă acum de instruirea copiilor născuţi în 1997-1998, iar în perioada 8-11 martie a fost prezent la un seminar de fotbal desfăşurat la celebra şcoală de antrenori de la Coverciano (Italia). „Prin intermediul clubului Liberty am avut ocazia să asist la acest seminar, a cărui tematică a fost «Fazele fixe, metodologie şi idei inovative în fotbal». Printre cei care au prezentat referate au fost Walter Zenga şi Gianni Vio, ultimul fiind considerat un expert în faze fixe. Pentru mine a fost o experienţă fenomenală să fiu acolo şi să ascult prelegerile antrenorilor. Sunt un novice în această meserie, dar cu ajutorul clubului, prin participări la astfel de stagii, voi putea să învăţ mai uşor”, povesteşte Farcău.

Singurul român

Walter Zenga şi Gianni Vio au lucrat împreună şi în România, la Dinamo Bucureşti.

Tânărul antrenor bihorean a fost impresionat de un material prezentat de Zenga, din perioada când pregătea Steaua Roşie Belgrad. „Sârbii au avut în acel meci 17 cornere şi 24 de lovituri libere, dar au câştigat doar cu 1-0”, spune Farcău (33 ani), singurul român prezent la acest seminar. „Zenga a vorbit frumos despre România, ţară pe care o consideră a doua lui casă”, a mai adăugat fostul fotbalist.

Politica CF Liberty de a trimite antrenori la diverse seminarii sau stagii de pregătire va continua şi în viitor, destinaţia predilectă fiind cluburile cu care salontanii au încheiate protocoale de colaborare, printre care se numără şi Real Madrid.
Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase