Farmaciile, luate la puricat

Farmaciile, luate la puricat
Farmaciile, luate la puricat
Începând cu data de 1 august, două comisii mixte, formate din câte un reprezentant al Casei de Asigurări de Sănătate Bihor şi unul de la Autoritatea de Sănătate Publică Bihor, au efectuat controale în peste 50 de farmacii din Oradea, Beiuş şi Marghita.

Această acţiune se vrea o continuare a celor întreprinse în luna iulie, când au fost descoperite o serie de nereguli cu privire la prescripţia unor reţete. De această dată, potrivit afirmaţiilor dr. Dorel Ţârţ, purtător de cuvânt la ASP Bihor, medicii de familie şi-au învăţat bine lecţia.

„Scopul principal al verificărilor întreprinse a fost cel legat de eliminarea factorilor care determină cozile la farmacii. Comparativ cu luna iulie, acum nu s-au semnalat nereguli semnificative, având în vedere faptul că în judeţul Bihor cozile de la farmacii sunt pe cale de dispariţie”, declară dr. Ţârţ, care susţine că aceste controale vor continua până pe 10 august, când se va trimite un raport al verificărilor şi la Bucureşti.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase