Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.
„Ideea ne-a venit în 2001. Fiind profesor de desen m-a preocupat arta lemnului. În această lucrare am dorit să adunăm câteva date şi elemente simbolice ale crucilor de lemn din cimitirele zonei Beiuş, Valea Crişului Negru – ca monumente funerare religioase – şi punerea lor în valoare la îndemâna tuturor. Aceste elemente cultice pot fi cheia în definirea unor culturi şi tradiţii”, a spus profesorul Miklos Ioan.
Credinţe
În cercetarea sa, artistul a descoperit o credinţă potrivit căreia „după moartea trupului, care devine iar ţărână, sufletul omului trece într-o stare nouă. După părăsirea trupului, sufletul se menâine şi există multă vreme în preajma trupului în crucea de lemn, ştiut fiind că lemnul este o materie vie. Sufletul rămâne în preajma trupului patruzeci de zile după moarte, iar după acest răstimp părăseşte această lume, deplasându-se într-o lume cosmică”.
„Ajungem astfel la descifrarea mesajelor crucilor de lemn de la mormintele din cimitirele zonei Beiuşului, cu formele lor diferite, în funcţie de zonă, şi mesajul purtat. Prin această lucrare, am vrut să tragem un semnal că au existat în Bihor aceste forme de cruci. Peste câţiva ani nu vor mai exista”, a spus Miklos Ioan.
Albumul lansat miercuri va fi distribuit în bibliotecile, şcolile şi căminele culturale din Oradea şi judeţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!