Fata lunii decembrie se dezvăluie

Fata lunii decembrie se dezvăluie
Carmen Boroş, una din frumuseţile cu care se mândreşte Oradea, atrage voturile vizitatorilor portalului BIHON, indiferent dacă pozează iarna sau vara. Zilele trecute BIHON i-a înmânat premiul cuvenit, ocazie cu care a şi descusut-o un pic:

BIHON – Ai fost mulţumită cu locul pe podium la Miss Universitatea Oradea 2007?

Carmen – Ce pot să spun? Am mai concurat înainte cu principalele contracandidate, când am câştigat titlul de Miss Bihor 2005 şi Miss Unifest România 2006. Poate că acum a venit rândul lor. Raluca a şi recunoscut că m-a văzut ca principală candidată pentru titlu. Însă Denisa a avut inspiraţia să pluseze cu ruperea rochiei şi s-a dovedit încă o dată că un pic de striptease are efect la juriu şi public. Însă eu nu aş merge niciodată aşa de departe…

BIHON – Totuşi, în pictorialele postate pe BIHON eşti destul de dezinvoltă, într-o fierbinte ţinută estivală prin nămeţii de la Stâna de Vale…

Carmen – Da, îmi place să pozez, dar să fiu provocatoare mai ales prin atitudine şi prin stăpânirea de sine. Dealtfel şi la selecţia pentru finala Miss Unifest, care se adresează tutoror universităţilor din ţară, juriul a fost convins de pozele pe care le-am trimis. Şi nu ascund că a fost un juriu profesionist, avându-i în componenţă inclusiv pe Cătălin Botezatu şi pe Liviu Ionescu de la MRA Bucureşti. Aşa că satisfacţia mea a fost una aparte.

BIHON – Te atrage ideea deplasărilor la Bucureşti, pentru concursuri de Miss, pictoriale, sau parade de modă?

Carmen – Nu am probleme cu deplasările. Chiar îmi place să călătoresc. Când nu sunt evenimente mondene prin Oradea dau câte o fugă cu prietenii în Cluj sau Timişoara. Deunăzi am fost în clubul Obsession din Cluj, mi-au postat şi poze pe site-ul lor. Nu aş spune nu nici unui contract de modelling dacă ar fi vorba de o capitală a modei, Milano sau Paris…

BIHON – Înţelegem că lumea modellingului e principala ta pasiune….

Carmen – Deocamdată da. Însă doar în paralel cu Facultatea, sunt la ISE, la Relaţii Internaţionale, şi nu îmi displace nici perspectiva unei cariere în afaceri. Fiindcă pe podiumurile de modă nu rezişti decât câţiva ani, lumea modei e dură şi deseori te loveşti şi de interese subterane. Dar experienţa şi stăpânirea de sine acumulată în modelling sunt un atu clar pentru o femeie de afaceri independentă şi de succes.

BIHON – Atunci noi îţi dorim mult succes şi am vrea să ne mai spui dacă te-au surprins premiile gândite de redacţia Bihor Online pentru titlul de Fata Zilei în luna decembrie?

Carmen – Îmi plac mult pozele alese pentru poster şi albume. Dealtfel o să şi pun posterul în camera mea. În ce priveşte titlul de Fata lunii februarie, favorita mea e Aniela. Aşa că ii doresc cât mai multe voturi pe portal!

Marius Demeter