FC Argeş a fost retrogradată în Liga a II-a

FC Argeş a fost retrogradată în Liga a II-a
Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis, miercuri, să retrogradeze formaţia FC Argeş din primul eşalon, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat patronul său, Cornel Penescu, acuzat că a mituit mai mulţi arbitri pentru a avantaja echipa din Trivale, menţionează Newsin.

Judecarea cazului FC Argeş a fost amânată în două rânduri până acum, la 24 iunie şi 1 iulie. FC Argeş a terminat sezonul pe locul 10, cu 44 de puncte. De retrogradarea piteştenilor va beneficia Gaz Metan Mediaş, care s-a clasat pe poziţia a 15-a, prima de sub linia care delimitează formaţiile retrogradate, dar va rămâne astfel în primul eşalon. FC Argeş are dreptul să facă recurs la decizia Comisiei de Disciplină în 5 zile.

De asemenea, Cornel Penescu a fost declarat persona non grata şi amendat cu 300.000 de lei. 

Procurorii DNA Piteşti i-au trimis în judecată pe Cornel Penescu, Gheorghe Constantin şi Florin Prunea, alături de alţi 11 inculpaţi, printre care cinci arbitri, în dosarul corupţiei din fotbal, declanşat la jumătatea lunii aprilie.

În perioada septembrie 2008 – decembrie 2008, Cornel Penescu a remis sume de bani arbitrilor Aurelian Bogaciu (5.000 USD şi 374 RON), Marcel Savaniu (3.000 USD), Sorin Corpodean (15.000 USD), Lucian Dan (5.000 USD) şi Sorin Caia (2.000 USD) şi vicepreşedintelui CCA, Marcel Lică, (2.000 USD), pentru ca aceştia să îşi îndeplinească în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu, în sensul favorizării echipei FC Argeş Piteşti în meciurile disputate cu Universitatea Craiova, FC Vaslui, Oţelul Galaţi şi Gloria Buzău, se precizează în rechizitoriu DNA.

De asemenea, în perioada 14 decembrie 2008 – 12 martie 2009, Penescu a remis în două tranşe suma de 290.000 RON lui Constantin Gheorghe, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, pentru ca acesta să delege anumiţi arbitri agreaţi de Penescu la meciurile disputate de FC Argeş în sezonul competiţional 2008-2009.

În sarcina lui Cornel Penescu, aflat în stare de arest preventiv, s-au reţinut trei infracţiuni de dare de mită, dintre care două în formă continuată, infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.

Sursa: Newsin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !