FC Bihor – CSM Rm. Vâlcea, în direct la sport.ro

ORADEA – Pe Stadionul Muncipal, sâmbătă, de la ora 11, FC Bihor primeşte replica unei echipe care a schimbat antrenorul, dar mai speră să prindă locurile promovabile.

Cu Dumitru Teleşpan în locul lui Marian Bondrea, vâlcenii vin să învingă la Oradea pentru a rămâne cât mai aproape de FC Argeş şi Gaz Metan. „Multe lucruri nu se pot schimba peste noapte. În această săptămână am încercat să-i montăm din punct de vedere psihic pe băieţi. În cea ce priveşte meciul cu FC Bihor, vom aborda această partidă la victorie pentru a demonstra că nu trecem printr-o perioadă de criză”, a declarat Teleşpan în presa vâlceană.

Se anunţă un duel interesant, care ar putea atrege în tribune un număr mare de spectatori, mai ales că pensionarii, elevii şi femeile pot intra gratis.

Partida, transmisă în direct de sport.ro, va fi arbitrată de Sorin Tarcea (Timişoara) – Marius Nicoară (Herculane), Cătălin Haramuz (Reşiţa). Observator FRF a fost delegat Tamas Zoltan (Odorheiu Secuiesc).

Echipe probabile

FC Bihor: Lipitor – Ţârcă, Gongolea, Ambruş, Lorincz – Mihu, Săndulescu, Andor – R. Radu, Lukacs, C. Bucur. Antrenor: Gheorghe Silaghi

CSM Vâlcea: Rusandu – Grădinar, Băiţa, Vişa, Vlad – Labun, Voicu, Dedu, S. Popescu – Robson, Boroiban. Antrenor: Dumitru Teleşpan.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase