FC Bihor a bătut pe UTA Arad

4Comentarii
FC Bihor a bătut pe UTA Arad
Orădenii au câştigat cu 3-2, golul victoriei fiind înscris de ex-arădeanul Dumitru Copil.

FC Bihor a reuşit o victorie de moral cu o săptămână înainte de startul sezonului în fief-ul echipei UTA. „Roş-albaştrii” au taxat greşelile din defensiva „bătrânei doamne” şi s-au impus cu 3-2. Arădenii au deschis scorul prin Pecarov care a reluat în plasă mingea centrată de Ţucudean. Nici n-au terminat bine să se bucure arădenii, că bihorenii au restabilit echilibrul prin Markus cu un şut din careu peste portar.

Imediat după pauză, Bîrză a mai profitat de visarea din defensiva arădeană şi după ce l-a driblat pe Smaranda a trimis în poarta goală. UTA a egalat prin Dragalina, iar FC Bihor a dat lovitura pe final printr-un ex-arădean: Sorian a centrat de pe partea stângă şi Dumitru Copil a reluat imparabil cu capul în vinclu.

„Joc de contraatac”

„Am dovedit eficienţă în faţa porţii. Echipa a evoluat bine, a funcţionat jocul de contraatac. Premise pentru un campionat reuşit există. Am compensat absenţa unor atacanţi masivi printr-un joc combinativ. Obiectivul nostru este să construim o echipă tânără, competitivă, apoi vom vedea dacă putem aspira la înălţimi”, a spus antrenorul Gheorghe Ghiţ la finalul jocului.

În tabăra arădenilor domneşte încă nesiguranţa. „Starea de spirit e tot mai rea la noi. Este dureros faptul că, deşi mai este doar o săptămână până la începerea campionatului, noi nu ştim în ce eşalon vom juca şi niciun jucător nu are contract cu clubul. Aşa este imposibil să vorbim despre linişte. Plus că am făcut două goluri cadou astăzi, unul fiind de cascadorii râsului. E drept, au existat şi anumite aspecte pozitive…”, a afirmat Ronald Nagy.

CASETA TEHNICĂ

UTA – FC Bihor 2-3 (1-1)
Au marcat: Pecarov ’42, Dragalina ’62 / Markus ’43, Bîrză ’48, D. Copil ’78
UTA: Lişvit – Ghiţă, Pascariu, Pocuca, Neagu – Nădăban, Chindriş, Dragalina, Roman – Pecarov, Ţucudean. Au mai jucat Smaranda – Gâlcă, Purece, Ad. Voiculeţ, Bumbac, Dancia, Mutulescu, Ignea, Capătă, Polgar. Antrenor: Roland Nagy
FC Bihor: Bartoş – Toc, D. Muscă, Sg. Oltean, Yanchuk – Chiş, M. Deaconescu, Sorian – Bîrză, Markus, Florean. Au mai jucat: Danci, Sulea, Petrache, Fl. Pop, Ţoca, D. Copil, Moraru, Lupu, Andronic.
Arbitri: Gabor Biro – Emil Cristea şi Mihai Jivan.

T.B.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor