FC Bihor a învins echipa Baktalórántháza

10Comentarii
DEBREŢIN – FC Bihor a obţinut o victorie în prima partidă din stagiul de la Debreţin, reuşind să învingă cu scorul de 3-2 (1-2) echipa Baktalórántháza, din liga secundă a Ungariei.

Roş-abaştrii au avut o evoluţie contradictorie, alternând momentele bune cu cele slabe, dar reuşind să-şi adjudece totuşi victoria.
Elevii antrenorului Gheorghe Silaghi au avut dificultăţi în debutul primei reprize, văzându-se conduşi cu 2-0 după greşeli în faza defensivă. Orădenii au redus apoi din handicap prin Voicu Florea, scorul la pauză fiind de 2-1 în favoarea echipei maghiare. Repriza secundă a fost dominată cu autoritate de FC Bihor, care a înscris de două ori prin Răzvan Radu, reuşind să întoarcă soarta partidei. „Am dominat meciul, partida fiind la discreţia noastră, chiar dacă am fost conduşi în urma a două greşeli de apărare. Am revenit şi ne-am impus în cele din urmă”, a afirmat antrenorul principal al FC Bihor, Gheorghe Silaghi.
Tehnicianul orădean a schimbat formula de start după eşecul sever din meciul cu Poli Timişoara, scor 0-3. Gheorghe Silaghi a folosit echipa: Curiman – Opriceană, Ambruş, Muscă, Cosma – Mihu, Săndulescu, Andor – C. Bucur, Lukács, V. Florea. Au mai jucat: Lipitor, Bonta (portari), Lorincz, Totoroaţă, Ţuţuraş, S. Achim, Gongolea, R. Radu, A. Achim, Balla, Szeleş. În formaţia noastră a evoluat şi Ţuţuraş, jucător aflat în probe, despre care Gheorghe Silaghi a spus că îl va mai testa şi în alte partide.
Astă-seară, FC Bihor va întâlni echipa secundă a campioanei Ungariei, DVSC Debreţin.

Gavril Nuţiu



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor