FC Bihor a învins LPS Bihorul

ORADEA – Derby-ul judeţean între FC Bihor şi LPS Bihorul, contând pentru campionatul republican, şi-a onorat acest statut doar la juniori A. După un joc destul de echilibrat, FC Bihor a câştigat, nu fără emoţii, cu 2-1 (1-1) şi îşi păstrează prima poziţie în clasament.

LPS a deschis scorul în debutul jocului prin Copil, după o greşeală a lui Fildan, iar FCB a egalat în minutele de prelungiri ale primei reprize dintr-un penalty transformat de golgeterul Sorin Ban. Golul victoriei a fost reuşit de Ember în minutul 70, cu un şut din careu. Pentru FC Bihor au evoluat: Fildan – V. Indrieş, Mişuriak, Dragoş, Bot, Lobonţ, Podilă, Ember, Cipău, Ban, Raţ.

Au mai jucat Balla şi I. Indrieş. Antrenor: Horia Rădulescu. De partea cealaltă, antrenorul Lucian Stance a mizat pe: Dancu – Opotă, Floruţa, Podhora, Buescu, Gârz, Alb, Ciuciu, Andrei, Copil, Bodea. Au mai jucat Sime şi Ciordaş.

Scor fluviu

Confruntarea juniorilor B a fost inegală, FC Bihor reuşind o victorie la un scor fluviu 9-0 (3-0), pe un teren mocirlos. Golurile au fost marcate de Ardelean (5), Butuc (2), Galiş şi Şoit, ultimul la prima reuşită pentru FC Bihor. În plus, au mai ratat şi două lovituri de la 11 metri prin Găvrilaş şi Miheş. Antrenorul Gheorghe Silaghi a mizat pe: Gheţe – Mihoc, Martin, Molnar, Miheş, Motoş, Novac, Butuc, Ardelean, Gavrilaş, Floruţ.

Au mai jucat Vesa, Galiş, Şoit şi Molnar. Antrenor: Gheorghe Silaghi. Pentru LPS au jucat: Abrudan – Moga, Praja, I. Crişan, Ţepele, Cozac, Erdei, Ilieş, Popescu, Pandel, Tule. Au mai intrat Lădar, Dume, Bungău şi Cheregi. Antrenor: Jambor Ioan. Duminică, FC Bihor va evolua în deplasare cu LPS Banatul, iar LPS Bihorul se va întâlni pe teren propriu cu CFR Timişoara. Cele două jocuri au fost arbitrate de brigada bihoreană formată din Daniel Dumuţa – Iulius Timar şi Marius Omuţ.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase