FC Bihor a pierdut testul cu Gaz Metan

10Comentarii
FC Bihor a pierdut testul cu Gaz Metan
Medieşenii s-au impus cu scorul de 3-2 (1-1) în meciul amical disputat miercuri la Cluj-Napoca.

FC Bihor a dorit să ia pulsul primei divizii prin jocul de pregătire susţinut miercuri în compania liderului Ligii 1. Chiar dacă antrenorul Cristian Pustai a menajat titularii obişnuiţi, în frunte cu golgeterul Eric, orădenii au avut în faţă o echipă bună din care nu au lipsit şase stranieri, plus R. Miclea, Dudiţă, Liţu sau Cigan, fotbalişti care au evoluat mai puţin în acest debut al Ligii 1.

Antrenorul Gheorghe Ghiţ a început partida într-o formulă care se apropie de cea tip: Fildan – Toc, Muscă, Sg. Oltean, Tegzeş – Chiş, M. Deaconescu, Sorian – Florean, Markus, Fl. Pop. Orădenii au reuşit să deschidă scorul în minutul 10, când M. Deaconescu a finalizat cu un şut plasat de la 16 metri, pasa lui Florean (1-0). „Găzarii” au reuşit să egaleze până la pauză în urma unei faze fixe, la care Muth a punctat cu capul (40). După pauză, spaniolul Raul del Campo şi-a adus echipa în avantaj profitând de o greşeală în defensiva bihorenilor (52), iar după şapte minute s-au desprins la 3-1 în urma penalty-ului transformat de experimentatul Dudiţă. FCB a redus din diferenţă prin juniorul Mădălin Popa, care l-a învins pe Fenny cu un şut de la marginea careului (70), scor final 3-2.

„Un test folositor”

„Chiar dacă am pierdut, pentru noi meciul cu Gaz Metan Mediaş a fost un test folositor. Am făcut o primă repriză bună, iar pe fondul jocului de posesie ne-am creat câteva ocazii bune de a marca. M-a nemulţumit însă că am primit gol din fază fixă, lucru pe care trebuie să-l remediem. În partea a doua, pe fondul schimbărilor, jocul a avut de suferit”, ne-a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ.
Pentru Gaz Metan au evoluat: Portnojs – R. Zaharia, Muth, Buzean, Marovic – R. Miclea, D. Bozeşan, Prekop, Dudiţă – Cigan, Liţu. După pauză au mai intrat Fenny – Raul del Campo, Galanis, Savin, Şorlea, Huszar, Hlinca, Csiki, Gombar şi Bâlc. Pentru FC Bihor în partea a doua au mai intrat Patrache, Danci, Copil, Sulea, Andronic, Lupu, M. Popa şi Bîrză. Arbitrul Mihai Prodan a acordat şi două cartonaşe roşii, unul lui Liţu în prima repriză altul lui Danci în partea a doua, ambele cu drept de înlocuire.
Sâmbătă, de la ora 11, FC Bihor va susţine ultimul joc de verificare în compania echipei UTA, la Arad, pe Stadionul Francis Neumann.

Teodor Biris



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor