FC Bihor a primit o lovitura de maciuca

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
12Comentarii
FC Bihor a primit o lovitura de maciuca
Orădenii au pierdut cu 0-3 (0-1) meciul de debut al lui Claudiu Niculescu.

Când spui Damila Măciuca inevitabil zâmbeşti. Nu va mai fi cazul jucătorilor de la FC Bihor, care au primit o corecţie severă la Drăgăşani, acolo unde formaţia antrenată de orădeanul Erik Lincar îşi dispută meciurile de acasă în faţa a peste 1.500 de spectatori. Şocul legat de înscăunarea lui Niculescu pe banca tehnică a FCB nu s-a mai produs. Succesul vâlcenilor cu 3-0 a fost facilitat de cadourile făcute de fundaşul stânga Diarra. Acesta a comis două henţuri în careu soldate cu lovituri de la 11 metri, ambele transformate de Albert Voinea în minutele 40 şi 63. Asta după ce orădenii au avut un început bun de joc, în care Mărkuş a ratat singur cu portarul în minutul 6. Pe final, vâlcenii s-au desprins la o diferenţă de neprezentare prin reuşita lui Codin, care l-a executat pe Popescu cu o „scăriţă”. Un eşec ruşinos care îndepărtează şi mai mult FC Bihor de obiectivul promovării prin cele 10 puncte pierdute în doar cinci etape. În schimb, Erik Lincar merită felicitat pentru munca pe care o face la Damila, echipă care are maximum de puncte şi nu a primit încă gol în cele patru jocuri disputate.

Diferenţă exagerată

„Scorul nu reflectă absolut deloc ceea ce s-a întâmplat pe teren. Până la faza primului penalty, am jucat bine şi am ratat 3-4 ocazii foarte mari. Din păcate, greşeala lui Diarra, care a comis henţ la cele două faze, ne-a fost fatală, iar pe final am primit şi golul al treilea. Totuşi, am observat o schimbare în bine în jocul formaţiei noastre, şi de aceea nu trebuie să disperăm. Am şters cu buretele acest rezultat şi acum trebuie să ne concentrăm pentru meciul următor, pe care trebuie să îl câştigăm”, a declarat Niculescu.

La rândul său, Lincar şi-a lăudat echipa. „A fost cel mai greu meci, veneam după jocul din cupă cu Petrolul, ştiam că ne vom resimţi din punct de vedere fizic. Dar, jucătorii au câştigat eroic, ştiu că a fost foarte greu, merită aprecierea tuturor, a mea, a conducerii şi fanilor. Nu am primit gol până acum, dar am avut şi ceva şansă, secretul e că toţi jucătorii muncesc, toţi fac faza defensivă, de la atacant până la fundaş. Ca antrenor, eu asta îmi doresc, să nu primesc gol şi să dau”, a spus Lincar.

CASETA TEHNICĂ

Damila Măciuca – FC Bihor 3-0 (1-0)

Stadion Drăgăşani. Teren bun. Spectatori: 1.500

Au marcat: A. Voinea 40 şi 63, ambele din penalty, Codin 88

Damila: Botaş – Samson, I. Stoica, Posteucă, Ed. Stoica – Melcea, L. Iordache, Lircă (83 Hlincă) – Ad. Popa (62 Codin), A. Voinea, B. Geantă (76 Bălan). Antrenor: Erik Lincar

FC Bihor: Popescu – Sg. Oltean, Petrache, Tînc, Diarra – Florean, Coroian, Selagea (66 Voiculeţ), Sorian – Mărkuş (73 Hadăr), Sulea (55 M. Popa). Antrenor: Claudiu Niculescu

Arbitri: Mihai Amorăriţei (Câmpina) – Dragoş Iliescu (Craiova), Ionuţ Babadag (Alexandria).

Observatori FRF: Laszlo Sajtos (Sibiu) şi Dorel Cura (Arad)



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor