FC Bihor a ratat ultimul test

1Comentariu
FC Bihor a ratat ultimul test
ORADEA – FC Bihor a dezamăgit la prima apariţie pe Stadionul Municipal din acest an, terminând la egalitate, scor 1-1, cu CF Beiuş. Noroc că a fost doar un meci amical, iar până sâmbăta viitoare, când începe campionatul, echipa poate să revină la forma optimă.

Nimic nu a funcţionat sâmbătă în jocul roş-albaştrilor. Problema mare vine de la mijloc în sus, unde conlucrarea dintre mijlocaşi şi atacanţi a fost inexistentă, marcată de multe inexactităţi, ocaziile de gol fiind extrem de puţine. Mai este de lucru inclusiv la integrarea nou veniţilor Ayza şi Nagy în jocul echipei, pentru că împotriva Beiuşului cei doi nu prea au fost jucaţi de coechipieri. În aceste condiţii, de apatia orădenilor au profitat beiuşenii, care în minutul 30 au reuşit să marcheze prin Carţiş, dintr-o lovitură de la 11 metri. FC Bihor a egalat în minutul 52, când Ambruş a prins un şut bombă de la circa 30 de metri lângă bară, făcând inutil plonjonul lui Lazea.

Până la final, cel mai aşteptat a fost fluierul lui Ştefan Erdei, care a pus capăt unui amical modest care a dat o doză de moral beiuşenilor şi i-a readus cu picioarele pe pământ pe orădeni.

„Mă aşteptam să fim obosiţi şi acest lucru s-a văzut la toţi jucătorii. Totul a fost întârziat la noi, pasele, gândirea în joc şi de a acţiona în teren. Este cel mai prost joc făcut de noi în această perioadă de pregătiri. Cred că a fost un simplu accident şi nu sunt îngrijorat în perspectiva începerii campionatului. Avem o săptămână în care echipa trebuie să câştige la capitolul prospeţime. Cu Mureşul Deva în prima etapă vom arăta altfel”, a tras concluziile antrenorul Gheorghe Silaghi.

Au evoluat echipele:

FC Bihor: Lipitor – Muscă, Ambruş, Gongolea, Lorincz – Săndulescu, Mihu – Ayza – Radu, Bucur, Andor. Au mai jucat: Fildan – Ţârcă, Cosma, A. Achim, Opriceană, Nagy, Lukacs şi V. Florea. Antrenor: Gheorghe Silaghi.

CF Beiuş: Joarză – S. Pocian, M. Rusu, Tăut, Aenoaiei – Trip, Mihoc, Carţiş, Buzek – Mangra, Raţ. Au mai jucat: Lazea – Tarcea, Toma, Morar şi Marcu. Antrenor: Rudy Kovacs

Arbitri: Ştefan Erdei – Iulius Timar, Radu Bitea.

Teodor Biris



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor