FC Bihor a remizat cu Honved

20Comentarii
Antrenorul Dan Dobai a început partida de pregătire cu şase jucători noi.

FC Bihor a terminat la egalitate meciul de pregătire susţinut în compania echipei HonvedBudapesta, clasată pe locul 14 în prima ligă maghiară. La capătul celor 90 de minute a fost 0-0, testul fiind considerat util de antrenorii celor două echipe. Antrenorul Dan Dobai şi-a dispus echipa în modulul 1-4-2-3-1, primul unsprezece fiind Bonta – Ţîrca, Muscă, Cura, A. Achim – Coroian, Filip – Chiş, Bundea, Iambor – Benţe. În partea a doua au mai intrat Fildan – Letan, Pocian, Fl. Pop, Sorian, Danci, Balla, Paina şi Elek.

„Rezultatul este echitabil, dar acesta a contat cel mai puţin. După un singur antrenament tehnico-tactic făcut de noi, m-a interesat să văd care este atitudinea jucătorilor. A fost una pozitivă şi este un bun punct de pornire”, a concluzionat Dobai.

În meciul cu Honved au fost folosiţi şi nou veniţii Răzvan Pocian (ex-Minerul Lupeni) şi Robert Elek (Oţelul Galaţi). „Elek a evoluat în ultimele 30 de minute, are calităţi bune, dar e un pic în urmă cu pregătirea fizică”, l-a caracterizat antrenorul orădean. Nu au făcut deplasarea la Budapesta jucătorii Tînc, Străuţ, Dianu şi Lupaşcu, care nu au situaţia contractuală lămurită cu conducerea clubului. La echipa maghiară în defensivă a evoluat şi arădeanul Sorin Botiş, iar în atac ex-salontanul Bajner Balint.

Sâmbătă, „roş-albaştrii” vor susţine un antrenament în Băile Felix, iar săptămâna viitoare, din 20 ianuarie vor pleca în cantonament la Hajduszoboszlo în Ungaria.

Teodor Biriş



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor