FC Bihor a renunţat la fotbaliştii sârbi

ORADEA – Meciul amical cu Someşul Satu Mare a fost ultimul jucat în tricolul lui FC Bihor pentru sârbii Filip Arsenijevici, Rajko Stankovici şi Nenad Rajevici. Asta chiar dacă antrenorul Gheorghe Silaghi anunţase imediat după meci că Arsenijevic va rămâne, iar lui Stankovici îi va mai fi oferită o şansă cu CFR Timişoara.

„După joc am stat şi am analizat mai bine împreună cu colegii din staff şi am ajuns la concluzia că nici Arsenijevici şi nici Stankovici nu sunt peste de avem actualmente în lot. Astfel că am decis să renunţăm la toţi trei”, s-a justificat Silaghi. În plus, impresarul lui Arsenijevici avea pretenţii exagerate în ceea ce priveşte salariul jucătorului şi comisionul pe care îl dorea.

Bozdog în probe

Antrenorul a dezvăluit că vineri este aşteptat mijlocaşul Cătălin Bozdog (26 ani), care va fi testat în meciul cu CFR Timişoara, programat sâmbătă, ora 11, în deplasare. Considerat o mare speranţă în anii trecuţi, jucătorul a decăzut mult, în ultimul sezon activând în Liga a III-a la Inter Blaj. Bozdog s-a pregătit în această perioadă cu nou promovata Arieşul Turda, el mai activând la FC Argeş, Olimpia Satu Mare, U Cluj, CFR Cluj şi Jiul Petroşani.

Într-o altă ordine de idei, mijlocaşul Lucian Todea s-a prezentat de joi la antrenamentele FCB, el fiind împrumutat pentru un an de la UTA. „Eu am dorit să fiu împrumutat la FC Bihor şi nu consider că am făcut un pas înapoi. Vreau să joc cât mai bine, să ajut echipa”, a precizat Todea.

Ambruş are entorsă

FC Bihor nu va putea conta în următoarele trei săptămâni pe fundaşul Daniel Ambruş, care a suferit o entorsă la antrenament. Fundaşul dreapta Florin Ţârcă a reluat alergările, separat de lot, iar de luni va intra în programul normal. Mijlocaşul Szeles Tibor va relua antrenamentele abia peste o săptămână şi jumătate.

Altfel, atacantul Otniel Sighiartău ar putea ajunge în Seria I a Ligii a II-a la echipa Poiana Câmpina.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !