FC Bihor a revenit după pauză

De Teodor Biriş
FC Bihor a revenit după pauză
„Roş-albaştrii” au câştigat cu 2-1 confruntarea cu UTA „Bătrâna doamnă”, după ce la pauză au fost conduşi.

FC Bihor a reuşit să se impună în confruntarea cu noul proiect al Aradului care se numeşte UTA „Bătrâna doamnă”, formaţie clasată pe locul 3 în Liga III, Seria IV. Ca în fiecare duel bihoreano-arădenan, nu a lipsit determinarea de ambele părţi, atât unii cât şi ceilalţi fiind dornici să-şi treacă în cont victoria.

Primii care puteau înscrie au fost orădeni: în minutul 19 Luduşan a făcut o cursă pe partea dreaptă, a centrat, Andor a preluat, a driblat un adversar şi de la numai 7 metri a trimis peste transversală. Pe fondul unui joc mai bun al arădenilor, Hlistei  a şutat de la 10 metri şi Fildan a respins salvator de lângă bară (34). Tudor a executat cornerul rezultat, Hlistei a prelungit cu capul şi findaşul Cotoc a împins mingea în plasă (0-1).

Mai buni în mitanul doi

FC Bihor a făcut o repriză secundă mai bună, reuşind să întoarcă şi scorul.

În poftă de joc, Dobrescu i-a trimis un prim avertisment lui Mitrea, dar portarul arădean a fost la post (51). Acelaşi Dobrescu a scăpat singur, l.a driblat pe poarta, dar a intrat în unghi şi a trimis slab spre poarta goală astfel că fundaşul Cotoc a reuşit să respingă de pe linia porţii (57).


fc bihor_uts1

Egalarea a survenit în minutul 70, când Fl. Pop a fost agăţat în careu şi Dobrescu a executat fără emoţii lovitura de pedeapsă. Arădenii au contestat penalty-ul şi a fost aproape ca jocul să se întrerupă, după ce arbitrul Ilea a fost jignit de oaspeţi. Partida a continuat după o pauză de circa trei minute şi bihorenii au dat lovitura de graţie prin Florin Pop, care a făcut 2-1 cu un şut cu efect trimis de la 14 metri la colţul lung (82).

CASETA TEHNICĂ

FC BIHOR – UTA B.D. 2-1 (0-1)

Stadion Motorul. Teren moale.

Au marcat: V. Dobrescu 70 penalty, Fl. Pop 82 / Cotoc 35

FC Bihor: Fildan (30 Sălăjan) – Zanardini, Letan, Ţoca, Lorincz – Bactăr, Haş – Luduşan, Ember (30 Sorian), Cr. Andor – Cr. Cigan. Din minutul 46: Sălăjan (60 Barabaş) – Mihuţ, Pascariu, Fl. Lazăr, Zanardini (78 V. Petricău) – Ţoca (81 Mune), Cuc – Fl. Pop, Sorian, I. Ban – Dobrescu. Antrenori: Călin Cheregi şi Lucian Ciocan.

UTA B.D: Mitrea – A. Popa, Botiş, Cotoc, Suslak – Straţilă, N. Varga, Cl. Tudor, Hlistei – Silaghi, C. Rus. După pauză au mai jucat Reveş – Wild, Burlă, Chindriş, Gheorghiţă, D. Copil, Ousmane, Leucuţa, Dobrean, V. Michel, Bulza şi Nasta. Antrenor: Rolland Nagy

Arbitri: Călin Ilea – Ovidiu Timar, Ciprian Fiter.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !