FC Bihor a urcat pe primul loc

29Comentarii
FC Bihor a învins CFR Timişoara cu scorul de 1-0 (0-0) şi rămâne în lupta pentru promovare, care va fi decisă în ultimele două etape. Golul lui Marius Foro a readus echipa bihoreană în poziţia de lider al Seriei B 3.

Faţă de meciul cu Unirea Dej, antrenorul Kiss Alexandru a considerat că se impun trei modificări în primul unsprezece. Fundaş dreapta a revenit Lazăr, în timp ce Pătraşcu a fost mutat la mijlocul terenului, pentru a întări axul central, din schemă sărind Tudor. În atac, ratangiul Voiculeţ a rămas pe bancă, în locul său fiind preferat mijlocaşul Szeles.

Cu toate acestea, jocul orădenilor în prima repriză nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Timişorenii au fost cei care au periclitat poarta noastră prin Mitici (‘6), Gheju (’19), dar Mijanovic a reuşit să respingă. Bihorul putea deschide scorul în minutul 22, când Szeles a reluat de la opt metri, poziţie laterală, şi Robotin a respins cu piciorul în corner.

Cu două minute înainte de pauză, Milosavljevic a executat o lovitură liberă de la 25 de metri în bara transversală.


Golul lui Foro


Impulsionaţi de rezultatele contracandidatelor Liberty şi Gaz Metan de la pauză, FCB a început bine partea a doua. Foro a deschis scorul în minutul 56, printr-un şut de la 18 metri plasat la colţul lung. Imediat după gol gazdele au rămas în inferioritate, Milosavljevic fiind eliminat pentru proteste. Pragmatici, orădenii nu s-au aruncat orbeşte în atac, ci au preferat să gestioneze minimul avantaj.

Ocazii clare nu au mai apărut până la final, fiecare echipă ameninţând poarta adversă prin şuturi, Bumbac ’70, respectiv Voiculeţ ’75 şi Tudor ’80. În aceste condiţii, elevii lui Kiss au obţinut a şaptea victorie consecutivă. Pentru a ajunge direct în Divizia A, orădenii trebuie să obţină încă şase puncte şi să aştepte încă un pas greşit al CF Liberty, care la egalitate de puncte este avantajată de rezultatul meciurilor directe.


Au evoluat echipele:


CFR: Robotin – Brazovan, Luca, Bumbac, Străuţ – Parfenie (’75 Anghel), Rotaru (’63 Neagoe), Milosavljevic, Dragalina (’85 Cozea) – Mitici, Gheju. Antrenor: Florin Bugar.


FC Bihor: Mijanovic – Fl. Lazăr, Lupuţ, D. Muscă, Lungan (’90 Achim) – Foro, Pătraşcu, Strapak (’57 Ad. Voiculeţ), Fl. Neaga – V. Grigore (’67 Gr. Tudor), Szeles. Antrenori: Kiss Alexandru şi Florin Farcaş.


Au arbitrat: Sebastian Colţescu (Craiova) – Claudiu Tripa (Arad), Sebastian Gheorghe (Suceava). Observator FRF: Gheorghe Moise (Bucureşti).

Teodor Biris



29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor