FC Bihor alunecă spre liga a III-a

39Comentarii
FC Bihor alunecă spre liga a III-a
ORADEA – Echipa antrenată de Florin Farcaş a mai făcut un pas greşit pe teren propriu şi se afundă tot mai mult. Meciul cu Corvinul, încheiat cu scorul de 2-2 (1-2), a demonstrat că nu presiunea poziţiei în clasament este principala problemă a FC Bihor, ci aceea a lipsei de valoare.

Nu poţi să câştigi un meci, când apărarea formată din Ţârcă, Pătraşcu, Gongolea şi Cipău, a cedat la singurele acţiuni mai închegate ale hunedorenilor. De asemenea, nu poţi învinge, când echipa sare peste faza de construcţie, iar atunci când totuşi o face ritmul paselor este unul bătrânesc, fără nici o idee clară de joc. În aceste condiţii, o echipă precum Corvinul, necăjită şi ea, reuşeşte să nu piardă la Oradea, nu pentru că a jucat excelent, ci profitând de neputinţa FC Bihor.

Orădenii au început în forţă jocul şi în secunda 26, Radu a şutat din unghi şi Pascal a deviat în corner cu vârful degetelor. A fost un simplu foc de paie, pentru că la prima acţiune de atac a oaspeţilor (6), Pribac a şutat înşelător de la 18 metri, mingea a şters transversala. După avertisment a urmat golul. Pribac l-a depăşit pe Ţârcă, l-a ridiculizat pe Pătraşcu şi, de la 12 metri, a şutat plasat la colţul lung (26). Nici golul nu i-a trezit pe bihoreni, care au continuat să construiască lent, fără inspiraţie, astfel că Pascal nu a avut nici un fel de emoţii. Egalarea a survenit întâmplător, în minutul 38, când Răzvan Radu a şutat senzaţional de la 16 metri în vinclu. Bucurie înăbuşită rapid, pentru că la diferenţă de 60 de secunde apărarea l-a trădat din nou pe Farcaş. Pribac aprofitat de indecizia lui Pătraşcu, a centrat şi Furdean, pierdut din marcaj de Cipău, a şutat puternic din demi-vole la colţul lung. Gazdele au început bine partea a doua şi la prima fază, Lukacs l-a angajat în careu pe Radu care a căzut în duel cu un adversar şi Sorin Tarcea a indicat penalty, iar Iacob a restabilit egalitatea. Nici acestă reuşită nu a reuşit să revitalizeze echipa gazdă, care a măcinat în gol minute bune, fără a-şi crea situaţii de gol. Atunci când acestea au apărut au fost irosite cu incoşntienţă de Achim (55) sau Lukacs (77). În ultimul sfert de oră, cu „bateriile” epuizate, jucătorii orădeni au mai putut pune presiune pe poarta adversă, iar ultima fază periculoasă s-a produs în primul minut de prelungire, când Iacob a centrat, Radu a lăsat mingea, dar Siminic, surprins, a ratat execuţia la 6 metri de poartă.

Semieşecul aruncă FC Bihor la un ameninţător minus 12 în clasamentul adevărului şi e clar că prin prestaţii similare, echipa orădeană nu se poate salva de la retrogradare. Mai sunt nouă etape, în care jucătorii trebuie să lupte din greu pentru ca FCB să nu ajungă în liga a III-a.

Paradoxal, în clasament FC Bihor a urcat un loc, depăşind Building Vânju Mare, care a pierdut acasă cu Gaz Metan (0-3), dar din spate vin puternic FC Baia Mare şi Unirea Dej.

 

 

 

FC Bihor – Corvinul 2-2 (1-2)

Stadion Municipal. Teren bun. Spectatori: 1.500

Au marcat: R. Radu ’38, R. Iacob ’46 din penalty / Pribac ’26, Furdean ’39

FC Bihor: Curiman – Ţârcă, Pătraşcu, Gongolea, Cipău – Foro, Predică (’46 Lukacs), Achim, Andor (’79 Siminic) – R. Iacob, R. Radu. Antrenor: Florin Farcaş

Corvinul: Pascal – Tătaru, Cruşoveanu, Irina, Haţegan – Furdean (90+2 Varadi), Ambruş, Vişan, Pepenar (’88 Duralia) – Pribac, R. Cristian. Antrenor: Titi Alexoi

Remarcaţii meciului: R. Radu / Furdean

Cartonaşe galbene: Ţârcă ’76, Foro ’88 / Irina ’61, Pascal ’88, Cruşoveanu ’89

Arbitri: Sorin Tarcea – Flavius Damaschin, Dan Gabriel (toţi din Timişoara). Observator FRF: Dan Jiga (Bistriţa)

 

DECLARAŢII:

Titi Alexoi (antrenor Corvinul): „A fost un meci greu pentru noi, mai ales că avem un lot restrâns numeric, în care putem conta doar pe 12 jucători. Cu atât mai mult ne bucură acest punct obţinut la Oradea. Nu putea să fie un joc spectaculos pentru că noi am venit să jucăm la rezultat”

 

Florin Farcaş (antrenor FC Bihor): „Nici nu ştiu ce să mai spun după acest joc. Nu suntem în stare să înscriem şi primim goluri mai uşor ca în curtea şcolii. Am jucat repriza a doua în jumătatea lor dar nu am putut marca. Dacă până acum am înţeles că joacă sub presiune, acum nu mai pot să înţeleg lipsa de concentrare. Probabil asta este valoarea jucătorilor. Până acum i-am apărat, dar unora dintre ei parcă le este indiferentă situaţia echipei, iar soluţii pe banca de rezerve nu prea avem. Trebuie să ne trezim până nu va fi prea târziu. Sperăm până în ultimul moment că ne vom salva de la retrogradare”

Teodor Biris



39Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor