FC Bihor joacă la liceu

4Comentarii
FC Bihor joacă la liceu
„Vă vrem alături de noi” este sloganul cu care conducerea FC Bihor organizează mai multe tipuri de acţiuni menite să readucă publicul alături de cea mai iubită echipă de fotbal din judeţ.Între acestea se numără şi organizarea de meciuri în liceele orădene.

Primul joc se va disputa miercuri, de la ora 13, pe terenul sintetic de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Echipacolegiului va întâlni o formaţie „roş-albastră” alcătuită din fotbaliştii primei echipei plus câţiva dintre foştii jucători reprezentativi precum Vova Tămaş sau Ioan Zare. Acţiunea urmează să fie repetată şi în alte instituţii de învăţământ din Oradea şi chiar din judeţ. „Dorinţa noastră este să avem tribune cât mai pline. Prin aceste acţiuni dorim să-i atragem pe elevi, iar cu această ocazie pot să-i cunoască mai bine pe fotbaliştii noştri”, afirmă Ioan Lucian.

Floruţ revine în 6 luni

Internaţionalul de juniori Alin Floruţ îşi continuă recuperarea după accidentarea la genunchi suferită în meciul cu FC Silvania Şimleu. Mijlocaşul a suferit două intervenţii chirurgicale la Debrecen, una pentru refacerea meniscului, iar a doua pentru reconstituirea ligamentelor. Recuperarea decurge normal, de o săptămână jucătorul a renunţat la cârjele cu care se ajuta la mers, iar miercuri va pleca la un control la medicul care l-a operat. „Până acum totul a decus normal. Sper ca peste şase luni să fiu apt de joc”, spune Floruţ, care va rata în această perioadă meciurile FC Bihor dar şi ale echipei naţionale under 19, care participă în mai la ultimul turneu de calificare pentru Campionatul European.

T.B.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor