FC Bihor l-a pierdut si pe Roghina

3Comentarii
FC Bihor l-a pierdut si pe Roghina
În mandatul lui Ioan Lucian, FC Bihor a reuşit contraperformanţa să piardă gratis trei internaţionali de juniori, jucători de reală perspectivă de care vor profita alte cluburi.

Cel mai cunoscut este Alin Floruţ (19 ani), cazul său fiind mediatizat anul trecut, care a ajuns la Oţelul Galaţi, echipa de pe primul loc în Liga 1, fără ca FCB să vadă vreun leu. Ulterior a plecat şi Adrian Boitoş (16 ani) la Academia Gheorghe Hagi. „Tot gratis, iar clubul va primi un procent de 10% dintr-un eventual transfer. Din păcate, l-am pierdut şi pe Roghină. Un contract prost făcut şi apoi prost administrat de preşedinte. Juniorul nu a fost plătit de opt luni şi a ajuns să plece gratis. Cred că a fost făcută cu intenţie, să nu ne ascundem după deget. Avea o retribuţie lunară de circa 3 milioane de lei vechi. Şi dacă ar fi fost nevoie putea aduce de acasă aceşti bani şi nu s-ar fi pierdut încă un junior de perspectivă”, a dezvăluit Dumitru Voloşeniuc.

Bogdan Roghina (17 ani) este mijlocaş şi a făcut anul trecut parte din lotul naţional under 16 antrenat de Adrian Văsâi. În returul campionatului trecut s-a pregătit cu echipa de seniori a FC Bihor, ratând debutul în Liga a II-a din cauza faptului că CSM Rm. Vâlcea nu s-a prezentat la jocul de la Oradea, în care Dan Dobai a intenţionat să-l folosească.

T.B.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor