FC Bihor neprogramat în campionat

30Comentarii
Oradea, Bucureşti – „Cazul Marcel Iancu” a lovit astăzi ca un bumerang. În jurul orei 16 pe faxul clubului a sosit de la FRF decizia de neprogramare în campionat a FC Bihor până la achitarea datoriei de 32.000 de euro către fostul preşedinte Marcel Iancu.

Acest lucru trebuie să se întâmple până vineri la ora 12, în caz contrar FC Bihor nu va juca la Lugoj. „Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a respins cererea de amânare a punerii în executare a deciziei ca fiind tardivă. Le-a trimis şi hârtie de la comisia de competiţii prin care sunt anunţaţi că dacă nu plătesc nu vor fi programaţi în campionat. Nu eu sunt de vină de tergiversarea acestui caz ci cei de la FC Bihor, care tot l-au amânat. Din câte ştiu eu există banii necesari şi nu se riscă ei să nu plătească”, a precizat Marcel Iancu.

După ce a aflat decizia Curţii de Arbitraj pentru Fotbal, preşedintele Alexandru Toth a convocat de urgenţă o şedinţă a Comitetului Director şi a membrilor AGA pentru a găsi soluţiile de deblocare a situaţiei. „Am făcut tot posibilul să amânăm cauza dar nu s-a reuşit. În continuare suferim pentru datoriile din trecut şi acesta poate fi sfârşitul clubului. Încercăm să facem rost de banii necesari pentru a putea să scăpăm de această decizie de neprogramare”, spune Toth.

Neprogramarea cade cum nu se poate mai rău înaintea ultimului meci de campionat, cu Auxerre Lugoj, pe care FC Bihor trebuie să-l câştige neaparat pentru a nu retrograda. În caz că până vineri la ora 12 clubul orădean nu va face dovada plăţii către Marcel Iancu sau nu va ajunge la o înţelegere cu acesta FC Bihor va pierde jocul cu 3-0 şi va retrograda în Liga a III-a, pentru că e greu de crezut că Building nu va învinge la FC Caracal.

Teodor Biris



30Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor