FC Bihor nu a trecut Arieşul

FC Bihor nu a trecut Arieşul
ORADEA - Ameninţaţi cu o amendă de 1500 de euro în cazul în care ar fi contabilizat a patra înfrângere consecutivă, fotbaliştii antrenaţi de Gheorghe Silaghi au arătat o altă faţă la partida cu Arieşul Turda.

Spre deosebire de ultimele întâlniri, roş-albaştrii au arătat atitudine şi caracter, dar cu toate acestea, nu au reuşit să obţină o nouă victorie.
Cu doar 16 jucători înscrişi pe foaia de joc datorită accidentărilor sau suspendărilor, FC Bihor a ratat prima ocazie prin Bucur (’19), care a reluat cu capul din şase metri puţin alături. Cu o situaţie delicată în clasament, oaspeţii, la care au evoluat titulari şi ex-orădenii Lupaşcu şi Dianu, s-au trezit pe finalul reprizei, Pereş (’35) reluând cu capul peste după un corner, după care Lipitor a scos de sub transversală şutul din lovitură liberă a lui G. Luca (’37). Bucur (’41) a trimis peste de la 10 metri după o pasă venită de la Radu, dar oaspeţii puteau intra în avantaj la cabine după ocaziile lui Pereş din finalul reprizei. Dacă la prima dintre ele, turdeanul a şutat peste poartă de la 12 metri, în prelungirile reprizei acesta a trimis slab de la 8 metri şi Lipitor a reţinut fără probleme.

Egalitate şi la bare

Repriza a doua a debutat cu un şut a lui Nădăban (’47) reţinut de Lipitor, orădenii replicând prin Radu (’51), care a trimis puţin alături din şase metri. Tot el a centrat perfect pentru reluarea lui Cosma (’54) care a trecut peste poartă. Pereş (’64) a mai ratat odată şansa deschiderii scorului, trimiţând cu capul peste poarta lui Lipitor, după care bihorenii au ratat cea mai mare şansă de gol. Centrarea lui Opriceană a fost reluată de la 16 metri de Bucur (’64), balonul a întâlnit bara transversală şi a căzut pe linia porţii, fotbaliştii bihoreni solicitând gol la această fază. Finalul s-a jucat pe contre şi după ce Nădăban (’81) l-a pus la încercare pe Lipitor cu un şut de la 10 metri, iar Opriceană a trimis puţin alături de la 18 metri, orădenii au fost aproape de a rezolva ecuaţia partidei prin Radu (’86). Acesta a lobat balonul de la 16 metri peste Pânzaru dar şi peste poarta turdenilor. Orădenii au terminat în inferioritate numerică, după ce Bucur a văzut în doar patru minute două galbene, iar turdenii au fost aproape de a da lovitura la ultima fază a meciului. Un corner al oaspeţilor a fost reluat fulgerător de Paşca, orădenii fiind salvaţi de bara transversală a porţii apărate de Lipitor. Fluierul final a consfinţit un rezultat de egalitate, echitabil după aspectul general al jocului.

CASETA TEHNICĂ
FC Bihor – Arieşul Turda 0-0
Stadion Municipal. Spectatori: 500
FC Bihor: Lipitor – Ţârcă, Ambruş, Cosma, Belcin (’86 Teşan) – Opriceană, Pocian (’86 Butuc), Ayza – R. Radu, Bucur, Florea (’46 Lorincz). Antrenor: Gheorghe Silaghi
Arieşul: Pânzaru – Bilia, Paşca, Dianu, Toma – Pereş, G.Luca, Lazarovici (’76 Ali), Panaitescu (’78 R. Andone) – Lupaşcu, Nădăban Antrenor: Victor Roşca
Arbitri: Florin Ghimbăşan (Braşov) – Stelian Slabu (Braşov), Emil Cristea (Arad). Rezervă: Paul Unimătan (Zalău). Observator FRF: Victor Cruceană (Bucureşti)
Remarcaţi: Cosma, R. Radu / Paşca, Nădăban
Cartonaşe galbene: Opriceană (’55), Belcin (’59), Ambruş (’85), Bucur (’85, 89) / Pereş (’51), Dianu (’73), Bilia (’81), Nădăban (’84)
Cartonaşe roşii: Bucur (’89).

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !