FC Bihor, o echipă bramburită

6Comentarii
Achim nu dă randament ca vârf de atac
Achim nu dă randament ca vârf de atac
FC Bihor a făcut primul pas greşit pe teren propriu, în faţa unui adversar modest, care nu mai e IS Câmpia Turzii din anii trecuţi. Lăsând la o parte rezultatul şi arbitrajul slab, nu putem să trecem cu vederea prestaţia echipei.

Au trecut trei etape, dar o idee de joc clară nu se vede. Mingi bubuite spre careul advers, de parcă am avea un vârf de atac de 2 metri, relaţii de joc inexistente, o aşezare tactică pe care nici jucătorii nu o mai înţeleg şi o lipsă de randament la majoritatea fotbaliştilor.

Oros a demonstrat încă o dată că nu este fundaş dreapta, Pătraşcu e ba fundaş central, ba închizător, Fele e mutat de pe o parte pe alta, Foro e într-o eclipsă de formă ce pare fără sfârşit, Voiculeţ e indolent, iar pe Tudor îl trage în jos vârsta.

Juniorul Cipău nu a depăşit încă tracul debutului în L 2, în timp ce colegul său de vârstă, Lukacs, e singurul care se zbate şi a reuşit golurile FCB în acest sezon. Găselniţa lui Kiss cu Achim sau Szeles al doilea atacant nu dă roade şi nu face altceva decât să-i zăpăcească şi mai mult pe jucători.

S-a cerut demisia

De asemenea, e de neînţeles de ce antrenorul a preferat să joace acasă cu doar un atacant timp de 78 de minute. Frică? Nu, spune Kiss. „Sistemul cu un vârf şi cu un jucător în spatele lui e OK pentru noi”, se justifică antrenorul.

Că publicul e de altă părere s-a văzut în momentul când Lukacs a fost înlocuit, huiduielile adresate antrenorului fiind elocvente. În aceste condiţii e greu de crezut că reconstrucţia echipei poate fi realizată. Chiar aşa de slabi sunt jucătorii din lot, sau antrenorul Kiss nu mai stăpâneşte vestiarul şi este depăşit de situaţie? Conducerea clubului trebuie să-şi pună întrebarea de ce fotbaliştii nu joacă şi să găsească soluţiile pentru ca echipa să iasă din impas.

Publicul a răbufnit şi o parte dintre spectatori i-au cerut demisia lui Kiss. „Publicul orădean nu are răbdare. Am declarat de la început că facem echipă tânără. Nu am cumpărat jucători, ba mai mult, am pierdut”, a precizat Kiss, uitând probabil că din cei 14 jucători utilizaţi, 12 au făcut parte din lot şi în campionatul trecut.

„Schimbări neinspirate”

Antrenorul a explicat substituirea lui Lukacs, afirmând că jucătorul a fost în afara jocului după ratarea mare din minutul 58. Kiss şi-a făcut autocritica, admiţând că a fost neinspirat la schimbări.

„Am făcut două schimbări neinspirate. I-am trimis pe teren pe Voiculeţ şi Szeles, însă ei nu au fost în stare să facă un sprint, o alunecare. Atitudinea lor este incalificabilă. Sunt revoltat până la Dumnezeu. Practic, am evoluat în opt oameni, pentru că şi Achim a fost complet ieşit din joc. Nu putem ajunge departe cu mentalitatea lui Szeles şi Voiculeţ”, a spus cătrănit Kiss.

În concluzie, viitorul nu sună prea bine la FC Bihor, mai ales că clubul se află şi într-o criză financiară.

Teodor Biriş



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor