FC Bihor, o echipă bramburită

4Comentarii
ORADEA – FC Bihor are parte de un început de sezon slab, lucru confirmat şi sâmbătă în compania Daciei Mioveni.

Scorul final a fost 1-1 (1-0), dar argeşenii îşi dau palme la ce ocazie de a câştiga au irosit pe Stadionul Municipal. În locul unei echipe ambiţionate, dornică să depăşească criza, cei aproximativ 600 de spectatori au văzut un grup dezordonat, fără o idee clară de joc, care probabil aştepta să câştige printr-un autogol al oaspeţilor. Văzând că e o pâine de mâncat la Oradea, argeşenii au pus stăpânire pe joc încă din primele minute ale jocului şi prin pressing au ţinut mingea departe de poartă. Pasele la adversar ale lui Lipitor din minutele 15 şi 20 au întregit imaginea de brambureală. Normal, ocaziile au apărut la poarta bihoreană. Frăsineanu ’24, 30 şi Raul Costin ’32, 33 au trecut pe lângă gol.

A urmat acţiunea personală a lui Radu, care a obţinut un corner executat tot de el, C. Bucur a trimis cu capul, Ilie a respins în faţă, iar arbitrul a văzut henţ la intervenţia lui Moşteanu şi a indicat punctul cu var. Penalty-ul a fost transformat sigur de C. Bucur şi FC Bihor bifa primul gol după 309 minute de aşteptare. Mioveniul a continuat să spere şi în minutul 49, Enache a şutat la colţul lung, Lipitor a respins cu un reflex salvator. Au urmat cele mai bune două minute jucate de orădeni în acest meci.

În minutul 54, Ayza s-a trezit singur cu portarul, dar interesat să vadă dacă este în ofsaid sau nu a atacat târziu mingea şi Ilie a degajat. După un minut, C. Bucur a pasat pentru Lukacs, al cărui şut de la 16 metri a fost respins de portar. Terenul s-a înclinat apoi spre poarta lui Lipitor, unde ploaia de cornere a argeşenilor a rămas fără rezultat.

Până spre final

Nou intratul Mircea Filip şi-a reglat tirul cu o torpilă de la 25 de metri, care a trecut puţin pe lângă (83). Nu la fel s-a întâmplat şi trei minute mai târziu: Frăsineanu a executat un corner, Ambruş a respins cu capul în afara careului, unde M. Filip a preluat, şi-a potrivit balonul, fără să fie marcat de vreun orădean, şi de la 25 de metri a aşezat mingea în vinclul din stânga lui Lipitor (1-1). Orădenii nu şi-au revenit din zăpăceală, iar în al doilea minut de prelungiri, Frăsineanu a şutat de la zece metri şi Lipitor a deviat peste, salvând un punct pe care orădenii nu l-au meritat la felul cum au jucat.

E clar că FC Bihor este în criză, iar aceasta se adânceşte şi se impun a fi găsite soluţiile de redresare până când echipa nu va prinde rădăcini în zona ce duce spre eşalonul trei. Doar două puncte şi minus patru la adevăr este un bilanţ dezastruoas pentru nişte jucători aflaţi cu salariile la zi.

CASETA TEHNICĂ

FC Bihor – Dacia Mioveni 1-1 (1-0)

Stadion Municipal. Teren bun. Spectatori: 600

Au marcat: C. Bucur ’39 din penalty / M. Filip ’86

FC Bihor: Lipitor – Letan, Muscă, Ambruş, Lorincz – Novak (’73 Butuc), I. Filip, Mihu – R. Radu (’46 Lukacs), C. Bucur, Azya. Antrenor: Gheorghe Silaghi

Dacia: I. Ilie – Moşteanu, M. Olteanu, B. Stoica, G. Neagu – G. Enache (’73 E. Badea), Năuiu (’68 M. Filip), R. Costin (’82 Dumitrescu), Frăsineanu – Cl. Ionescu, Priescu. Antrenor: Iordan Eftimie

Remarcaţii meciului: R. Radu / Frăsineanu, G. Neagu

Cartonaşe galbene: Mihu ’58, Lorincz ’83 / Cl. Ionescu ’56

Arbitri: Horea Abrudan (Bacău) – Petre Gaşpar (Timişoara), Szanto Lorant (Târgu Mureş)

Observator FRF: Vasile Popa (Bistriţa)

Teodor Biriş



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor