FC Bihor rămâne bun de plată

19Comentarii
FC Bihor rămâne bun de plată
Clubul orădean trebuie să găsească resurse financiare pentru a nu risca neprogramarea în campionat.

Într-un moment în care multe cluburi de Liga a II-a încă nu ştiu cum încep campionatul din cauza problemelor financiare, FCBihor se luptă să găsească banii necesari pentru stingerea litigiilor cu jucătorii care au câştigat memoriile. Printre cei care au primit câştig de cauză din partea comisiilor FRF sunt Daniel Lupaşcu şi Ciprian Dianu. Suma pe care clubul trebuie să o achite către cei doi jucători se ridică la aproximativ 25.000 de euro. Interesant e că din această sumă vreo 10.000 de euro reprezintă numai penalităţi de întârziere. Asta pentru că în momentul când cei doi fotbalişti şi-au retras memoriile depuse în iarnă, preşedintele Ioan Lucian a negociat un act adiţional la contract în care a acceptat procente împovărătoare pentru club. Spre exemplu 1,5% penalitate din sumă pe fiecare zi de întârziere. Asta a făcut ca în cazul lui Lupaşcu penalitatea să depăşească suma salariilor restante de la club. „Cu fiecare jucător am negociat în parte procentele de penalitate. Nu cred că penalităţile pot să depăşească suma datorată, dar se poate verifica la contabilitate. Sunt atâtea cazuri încât nu le mai ţin minte. Am fost în situaţia în care nu noi am putut negocia de pe poziţii de forţă”, s-a apărat preşedintele Ioan Lucian. Acesta a mai precizat că plăţile către jucători au fost dereglate de faptul că FCB a trebuit să plătească stagiul din Italia şi s-a folosit suma primită de la Consiliul Local.


Alte memorii la rând

Atacantul Daniel Lupaşcu, acum la ACU Arad, susţine că însăşi preşedintele Lucian l-a sfătuit să-şi recupereze salariile depunându-şi memoriu. „M-am dus la dânsul de mai multe ori şi tot am fost amânat pe diverse motive. În cele din urmă mi-a sugerat să-mi depun memoriu pentru a-mi recupera salariile restante. Am familie, rate şi mi-a fost foarte greu să mă descurc atâtea luni, dar pe domnul preşedinte nu l-a interesat acest aspect. Îmi pare rău că s-a ajuns aici”, a precizat Lupaşcu. Jucătorul susţine că FC Bihor are termen până în data de 5 septembrie să-i plătească restanţa.
Problema e că şi alţi jucători care aveau promisiuni că îşi vor primi restanţele până în 15 august, sau la finalul acestei săptămâni, îşi vor depune memorii. În această situaţie sunt Bundea, Cr. Luca, Iambor sau Elek. „M-am săturat de promisiuni. Eu am fost tot timpul deschis, am aşteptat, dar au trecut şase luni şi tot nu mi-am primit banii. În 15 august a trecut şi ultimul termen. Am decis să-mi depun memoriu pentru că nu văd altă variantă să-mi recuperez salariile”, spune Bundea.

Preşedintele Lucian spune că va mai stinge din datorii luna viitoare cu banii de la Consiliul Local. Problema e că cei 80.000 de lei noi nu ajung nici pentru stingerea litigiilor cu Dianu şi Lupaşcu.

TEODOR BIRIŞ



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor