FC Bihor trece la ora de italiană

17Comentarii
Criniti s-a instalat deja la FC Bihor
Criniti s-a instalat deja la FC Bihor
Italianul Criniti promite că va investi 30 milioane de euro în următorii cinci ani.

Negocierile dintre autorităţile locale şi italianulGiuseppe Criniti au avansat şi conform estimărilor ambelor părţi contractul de asociere în participaţiune ar urma să fie semnat în zilele următoare. „Negocierile tind să se finalizeze. Va fi convocată AGA la FC Bihor pentru cooptarea celui de-al cincilea membru în asociaţie. În contract vor fi trecute termene clare şi ne vom lua măsuri asiguratorii”,  a precizat Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Giuseppe Criniti ar urma să finanţeze 60%, iar Consiliul Local plus Consiliul Judeţean să contribuie cu 40% din cheltuieli. Mai mult decât atât, luni italianul era la sediul din Iosif Vulcan şi se instalase deja în fotoliul de preşedinte. Criniti ne-a prezentat intenţiile sale după ce preluarea FC Bihor va deveni oficială.

Cine este Giuseppe Criniti? „Am jucat fotbal la echipa de tineret a clubului Catanzzaro, care evolua în Serie B. Ca finanţator am contribuit la mai multe echipe, iar la Igea Virtus încă deţin majoritatea acţiunilor. Provin dintr-o familie în care fotbalul are tradiţie. Tatăl meu a jucat fotbal, la fel şi cei doi fraţi ai mei. Cel mai cunoscut este Antonio Criniti, care a evoluat la Cagliari şi a jucat în Cupa UEFA împotriva echipei Dinamo Bucureşti”, spune Criniti.  

Sume ameţitoare

Italianul este optimist că planul său pe cinci ani va fi pe placul actualilor finanţatori şi anunţă planuri îndrăzneţe şi avansează sume ameţitoare. „Suntem pe un drum bun. În zilele acestea ar trebui să se finalizeze cesiunea. Am prezentat un program pe cinci ani prin care ar urma să investim la FC Bihor până la 30 de milioane de euro. Intenţia imediată este ca FC Bihor să promoveze încă din acest sezon în prima ligă. Banii vor veni de la firmele mele şi ale vicepreşedintelui Mario Conti din domeniul construcţiilor”, afirmă hotărât Criniti, care apreciază că pentru acest campionat echipa ar mai avea nevoie de 700-800.000 de euro.

Italianul a văzut FC Bihor în meciul cu Minerul Lupeni şi consideră că e nevoie de multă muncă la echipă. „După un singur joc e prematur să trag concluzii. Sâmbătă voi vedea al doilea joc şi apoi o să-mi fac o părere mai clară. Ideea e că toţi jucătorii vor avea şansa să demonstreze ce pot, la fel şi antrenorii. Vreau să văd pe teren dăruire maximă, să văd că luptă ca adevăraţii gladiatori. Cine se va ţine de treabă va rămâne”, dă asigurări Criniti.

Îl vor pe Nakata

Potenţialul finanţator principal al FC Bihor a precizat că în funcţie de necesităţi este pregătit să întărească echipa pe viitor „cu jucători din prima ligă românească, dar şi fotbalişti italieni”. Unul dintre jucătorii pomeniţi este celebrul fotbalist japonez Hidetoshi Nakata (32 de ani), fost la Perugia, AS Roma, Parma sau Fiorentina. Aici intervine o problemă. Japonezul s-a retras de trei ani, ultima echipă la care a activat fiind Bolton Wanderers, şi va trebui convins să revină în fotbal tocmai la FC Bihor.

Reorganizarea clubului este prima măsură pe care italianul o va pune în practică după ce se oficializează colaborarea cu FC Bihor. Criniti va fi preşedinte, Mario Conti, cu care a lucrat şi la Igea Virtus, va fi vicepreşedinte, iar Mircea Fodor ar urma să ocupe funcţia de director sportiv.

Teodor Biriş

Două goluri pentru un punct



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor