„FC Bihor vrea să simtă căldura publicului”

3Comentarii
„FC Bihor vrea să simtă căldura publicului”
ORADEA – Într-un campionat mai echilibrat ca niciodată, FC Bihor primeşte replica echipei FC Drobeta, sâmbătă de la ora 11 pe Stadionul Municipal. Ambele formaţii au 19 puncte şi plus unu în clasamentul adevărului, avantajul severinenilor fiind golaverajul pozitiv, care-i propulsează cu trei poziţii în faţa orădenilor.

„Va fi greu cu Drobeta, dar ne dorim o nouă victorie. Trebuie să ne revenim cât mai bine din punct de vedere fizic şi psihic. Avem plus unu, e bine că am revenit de la minus, şi nu ne dorim paşi greşiţi. Pe fondul acestei serii bune, cireaşa de pe tort ar fi o victorie cu Drobeta”, crede Vig Zoltan. Faţă de primul unsprezece-tip utilizat în ultimele jocuri, nu va evolua Lipitor (suspendat), în timp ce Lukacs are şanse să fie titular după prestaţiile din ultimele două runde în care a marcat trei goluri.

Antrenorii îşi doresc ca publicul bihorean să vină într-un număr cât mai mare la stadion. „Echipa ar vrea să simtă căldura şi încurajările publicului. Avem nevoie de suporteri lângă noi”, spune Vig.

Jocul va fi arbitrat de Mugurel Vădan – Vlad Bârleanu (ambii din Bucureşti), Dragoş Vlad (Târgovişte), rezervă Dan Monea (Cluj). Observator FRF a fost delegat Dan Jiga (Bistriţa).

Echipe probabile

FC Bihor: Fildan – Ţârcă, Muscă, Ambruş, A. Achim – Opriceană, Filip, C. Bucur, Butuc – Ayza, Lukacs. Antrenor: Vig Zoltan.

FC Drobeta: Hârşu – A. Stroe, Amzucu, D. Ignat, Trofin – Mitici, Gărgălie, E. Stoica – Moutinho – Jenaru, Fotescu. Antrenor: Iulian Mihăescu.

 

Teodor Biris



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor