FC CIP domină naţionala

1Comentariu
FC CIP domină naţionala
Deva – Jumătate dintre jucătorii convocaţi de selecţionerul Zoltan Jakab la naţionala de futsal pentru meciurile din grupa G a celui de-al doilea tur preliminar de calificare la CE 2007 sunt de la campioana FC CIP Deva.

Astfel, lotul României este format din şapte internaţionali deveni (Lupu, Molomfălean, Matei, Gherman, Dobre, Al-Ioani şi Şotârcă), trei jucători de la Izorep Tg. Mureş, doi de la Energo Craiova şi câte unul de la ACS Odorheiu şi FM Constanţa.

Tricolorii care au câştigat în ianuarie, la Deva, grupa B a primului tur preliminar din care au mai făcut parte Anglia, Letonia şi Bulgaria vor efectua un cantonament la Deva în perioada 15-20 februarie. După acest stagiu de pregătire, naţionala va pleca, marţi, 20 februarie, în Slovenia unde va juca pentru calificarea la CE 2007 împotriva naţionalelor ţării gazdă, Belgiei şi Republicii Moldova.

În primul joc, programat în 22 februarie, România va întâlni Belgia, în al doilea, în 23 februarie, tricolorii vor juca cu Slovenia, iar în ultimul, în 25 februarie, vom primi replica Moldovei.

În clasamentul oficial al UEFA, România are cota cea mai mică dintre cele patru echipe, dar în topul neoficial de pe site-ul www.futsalplanet.com tricolorii (locul 12) îşi devansează adversarii care ocupă poziţiile 21 (Belgia), 24 (Slovenia) şi 47 (Moldova). „Important va fi rezultatul primului joc, cel cu Belgia. Dacă debutăm cu dreptul, avem şanse să răsturnăm ierarhiile oficiale, la fel cum am făcut în turul I preliminar unde toate echipele erau mai bine cotate ca noi”, comenta Zoltan Jakab, selecţionerul naţionalei.

Ciprian Marinuţ



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor