FC CIP şi-a onorat blazonul

1Comentariu
FC CIP şi-a onorat blazonul

Simeria – Echipa momentului în fotbalul de sală din România, FC CIP Deva, a încântat publicul şi a impus respect chiar şi în cadrul partidei amicale pe care a disputat-o, ieri, la Simeria, cu formaţia locală Olimpic din Liga a II-a.

Campioana României a făcut spectacol şi a învins la scor, provocând numeroase reacţii admirative în tribune (ăştia parcă-s brazilieni!), chiar dacă antrenorul Karoly Gaşpari nu a avut la dispoziţie întreg lotul, Molomfălean, Bârcean şi Stăncuţa lipsind motivat.

Replică onorabilă
Gazdele a jucat curajos în prima repriză, reuşind să conducă de două ori pe tabelă cu 2-1 (min. 8) şi 4-3 (min. 18), întrucât devenii s-au acomodat ceva mai greu cu suprafaţa de joc, sala din Simeria fiind mai mică decât cea din Deva.

Totuşi, CIP a avut avantaj (5-4) la pauză, devenii surprinzându-şi adversarii cu câteva scheme bine lucrate. Apoi, în repriza secundă, campionii au controlat autoritar partida, profitând şi de faptul că simerienii au căzut fizic. Astfel CIP a marcat de şase ori, iar Olimpic nu a mai reuşit decât un gol.

“Prin acest meci am dorit să facem o inaugurare festivă sălii care în această iarnă a fost modernizată cu sprijinul Primăriei Simeria şi a sponsorilor. S-a montat o tribună de 100 de locuri, s-au pus porţi noi şi s-a retrasat sala, astfel că FRF a omologat-o pentru a găzdui meciuri în Liga I şi Liga a a II-a. Obiectivul echipei Olimpic care e formată exclusiv din jucători din Simeria rămâne menţinerea în liga secundă”, afirma Horaţiu Zaiu, preşedintele clubului Olimpic.

“Sprijinim echipa, pentru că există emulaţie în rândul tinerilor care iubesc acest sport. Dorim să le asigurăm condiţii cât mai bune, astfel că am înaintat un proiect la Guvern prin care solicităm construirea unei noi săli de sport mai mari”, afirma primarul Simeriei, Petru Păun Jura care a asistat la meci.

Olimpic Simeria – FC CIP Deva 5-11 (4-5)
Au marcat: Ov. Buta (5, 18), Popovici (8), Danciu (13), Jigmond (32) / Gherman (4, 12, 33), Al- Ioani (11, 22, 24, 31), Dobre (19, 34), Tomescu (20), Matei (39).
Olimpic: Şendrilaru, Deak – Mihăiescu, Ov. Buta, Cl. Popovici, B. Buta, Moglan, Jigmond, Ad. Popovici, Moţ, Danciu, Filip, Corne, Pleian. Antrenor – Adrian Costea.
FC CIP: Juverdean, Iancu, Bejinariu – Gherman, Matei, Dobre, Al-Ioani, Tomescu, Şotârcă, Lupu. Antrenor – Karoly Gaşpari.
Arbitri: Edy Kovacs şi Alin Cîrstoiu (ambii Deva).

Ciprian Marinuţ
ciprian.marinut@informmedia.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor