FC Hidisel e noul lider

De Teodor Biriş
FC Hidisel e noul lider
Nou promovata FC Hidişel a reuşit să detroneze şi să ia locul liderului Kinder Paleu după derby-ul etapei a IX-a din Liga a IV-a.

FCH a câştigat de o manieră impresionantă cu 4-1, un joc pe care l-a dominat atât tactic cât şi fizic. Au marcat de patru ori în faţa unei echipe care în celelalte opt partide primise doar cinci goluri. Oaspeţii au marcat pentru prima dată în minutul 6, când arbitrul Marius Omuţ a considerat fault duelul aerian pentru minge dintre portarul Gheţe şi P. Ardelean produs la 7 metri. Primul gol valabil a fost venit după o combinaţie între Agiurgioaei şi Morna, primul a şutat de la marginea careului, Gheţe a respins în lateral, de unde Morna a şutat cu sete sub transversală (0-1). Gazdele puteau egala, dar portarul Marian a reuşit să blocheze şutul lui Kiss, scăpat singur (28). Hidişelul şi-a dublat avantajul în minutul 38, când Mureşan l-a agăţat pe Agiurgioaei în careu. Penalty-ul a fost transformat tot de Agiurgioaei cu un şut care a trecut prin plasă (0-2).

În partea a doua, oaspeţii au încercat să-şi conserve rezultatul şi au acceptat dominarea teritorială a gazdelor.

Ridiculizaţi de un junior

Paleul a reuşit să înscrie în minutul 73, când E. Popa a punctat cu o lovitură de cap (1-2). FC Hidişel nu a acuzat şocul, ba mai mult la capătul a două faze frumoase, care au făcut şah-mat defensiva Paleului, şi-au dublat avantajul prin golurile marcate de juniorul Ionuţ Paul (19 ani). O victorie cu 4-1 care propulsează nou promovata din Hidişelu de Sus pe primul loc în premieră în Liga 4. „Am obţinut o victorie frumoasă care nu poate fi contestată de nimeni. FC Hidişel este o echipă care joacă fotbal, iar rezultatele nu sunt întâmplătoare pentru că avem în lot şapte jucători care au activat în ligile a doua şi a treia. Un mare merit îl are şi antrenorul Adrian Iova care a ştiut să creeze un grup unit, o adevărată familie”, a spus Spiridon Baltsavis, omul de afaceri care a pus bazele echipei.

La meci a asistat şi primarul Adrian Petroi, echipa beneficiind şi de sprijinul autorităţilor din comună. „Este o mare bucurie să fim pe primul loc. Echipa de fotbal face cinste şi face cunoscut numele comunei prin rezultatele foarte bune din ultimii ani. Avem un lot valoros şi mă bucur că munca băieţilor dă roade. S-a văzut şi la Paleu, echipa a jucat relaxat şi a avut tot timpul încredere că va învinge”, ne-a declarat edilul din Hidişelu de Sus.

CASETA TEHNICĂ

Kinder Paleu – FC Hidişel 1-4 (0-2)

Au marcat: E. Popa 73 / Ov. Morna 21, Agiurgioaei 38 penalty, I. Paul 79 şi 90+2

Kinder: Gheţe – Mureşan (84 Laszlo), Cătană, Lupuţ, Tătar, Popescu (46 Muzsnay jr.), Balea, Balla, R. Ştefan, E. Popa, Kiss E. Antrenor: Muzsnay Zsolt sr.

FC Hidişel: Scurt – Morna (84 Antal), Grosu (60 F. Puie), Agiurgioaei (56 I. Paul), Crişan, P. Ardelean, Ţepele, Fărcuţa (69 Ungur), Cozac, Ciuciu, Chira. Antrenor: Adrian Iova.

Arbitri: M. Omuţ – S. Dem, F. Toia. Observator AJF: Ioan Suciu.

FOTBAL LIGA 4 ETAPA 8

Rezultate înregistrate:

Bayern Livada – CF Liberty 1-2 (0-1). Beudean 51 / Oniţa 32, D. Cuc 69

Viitorul Marghita – Luceafărul II Mădăras 1-0 (1-0). Lavrancsik 36

Poiana Budureasa – Crişul Aleşd 5-2 (4-0). Oraş 11 şi 25. Silaghi 22, Sbertea 43 şi 83 / B Coste 50 şi 82

Kinder Paleu – FC Hidişelu de Sus 1-4 (0-2). E. Popa 74 / O. Morna 21, Agiurgioaei 38 penalty, I. Paul 79 şi 90+2

Viitorul Borş – Victoria Avram Iancu 3-1 (2-1). Racz 14, Nagy M. 33, R. Ardelean 47 / A. Filip 45

Cetatea Valea lui Mihai – CSO Ştei 1-1 (1-1). Lakatos 43 / Raţ 29

Locadin Ţeţchea – Biharea Vaşcău 2-2 (1-1). V. Mangra 38, Paşcalău 59 / M. Merce 3, Boldor 84

CSC Sânmartin – Crişul Sântandrei 0-2 (0-0). R. Ardelean 74, Lobonţ 84

 

CLASAMENT

1. FC Hidişelu de Sus 9 7 1 1 19 – 12 22

———————————————————————————————-

2. FC Kinder Paleu 9 6 2 1 18 – 9 20

3. CF Liberty 9 6 1 2 23 – 9 19

4. Crişul Sântandrei 9 6 0 3 27 – 8 18

5. Poiana Budureasa 9 6 0 3 18 – 15 18

6. Victoria Avram Iancu 9 5 2 2 21 – 18 17

7. Viitorul Marghita 9 5 0 4 10 – 10 15

8. Viitorul Borş 9 3 3 3 17 – 17 12

9. Crişul Aleşd 9 3 2 4 13 – 13 11

10. Luceafărul II 9 3 1 5 14 – 16 10

11. Biharea Vaşcău 9 3 1 5 13 – 18 10

12. CSC Sînmartin 9 2 3 4 11 – 18 9

13. Bayern Livada 9 2 2 5 15 – 24 8

———————————————————————————————-

14. CSO Ştei 9 1 4 4 10 – 15 7

15. Locadin Ţeţchea 9 0 4 5 14 – 28 4

16. Cetatea Valea lui Mihai 9 0 2 7 7 – 20 2

 

Etapa viitoare (20-21 octombrie): CF Liberty – Crişul Sântandrei, Biharea Vaşcău – CSC Sânmartin, CSO Ştei – Locadin Ţeţchea, Victoria Avram Iancu – Cetatea Valea lui Mihai, FC Hidişel – Viitorul Borş, Crişul Aleşd – Kinder Paleu, Luceafărul II Mădăras – Poiana Budureasa, Bayern Livada – Viitorul Marghita.

 

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase