FC Timis inca spera sa dea doi candidati la alegerile parlamentare

De Bogdan Marta
FC Timis inca spera sa dea doi candidati la alegerile parlamentare
FC Timis inca spera sa dea doi candidati la alegerile parlamentare
Reprezentanţii Forţei Civice speră ca în urma perierii candidaţilor propuşi făcută de Comisia Macovei să poată impune doi candidaţi în Timiş pe listele Alianţei România Dreaptă, la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

La alegerile parlamentare din acest an, PDL va merge în alianţă cu Forţa Civică şi PNŢCD, sub sigla Alianţa România Dreaptă (ARD). Dacă PNŢCD speră să impună doi sau chiar trei candidaţi în cadrul acestei alianţe şi Forţa Civică a propus doi candidaţi: revoluţionarul Teodor Mărieş şi prim-vicepreşedintele filialei judeţene, Laurenţiu Ştefănescu. Liderul FC Timiş susţine că partidul va da cu siguranţă un candidat la alegerile parlamentare, pe Teodor Mărieş, însă speră ca în urma trierii realizate de Comisia Macovei, filiala să îl poată impune şi pe cel de-al doilea.

„Există un algoritm privind stabilirea candidaţilor ARD. Filialele locale îşi scaneză potenţialii candidaţi şi îi trimit la Bucureşti. Această fază este încheiată. Urmează ca fiecare candidat să fie analizat de Comisia Macovei, în această săptămână. Urmând ca după ce acest lucru se întâmplă, numele candidaţilor care vor merge sub sigla ARD să fie comunicat în teritoriu.

Noi suntem convinşi că vom avea cel puţin un candidat, în persoana domnului Teodor Mărieş, însă este loc şi pentru cel de-al doilea pe care l-am propus: Laurenţiu Ştefănescu. Dacă scanaţi candidaţii de la PNŢCD şi PDL vă asigur că este destul loc şi pentru Teodor Mărieş şi pentru Laurenţiu Ştefănescu”, a spus preşedintele FC Timiş, Andrei Văcaru.

Candidaţii propuşi de toate formaţiunile politice din cadrul ARD vor fi analizaţi de Comisia Macovei şi triaţi în funcţie de îndeplinirea unor criterii de integritate, printre care se numără colaborarea cu Securitatea sau dacă au fost cercetaţi sau condamnaţi penal în trecut.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !