FCM UTA Arad – ISTORIC

56Comentarii
UTA Arad a fost înfiintata de baronul Neumann, patronul intreprinderii Textile Arad în anul 1945. Clubul înfiintat de acesta se inscrie în Campionatul National de fotbal, purtand numele fabricii ITA, în editia 1946/47, ulterior schimbându-si numele în UTA.

“Campioana provinciei”, de 6 ori campioana nationala, de 2 ori castigatoare a Cupei Romaniei, UTA este prezenta în 34 de editii consecutive pe prima scena a fotbalului intern(1946-1979).

Anul 1970 înseamna intrarea UTA-ei pe usa din fata a Europei, prin eliminarea titratei echipe Feyenoord Rotterdam – detinatoare la acel moment a Cupei Campionilor Europeni si a Cupei Intercontinentale. Un an mai tarziu, UTA ajunge în sferturile de finala ale Cupei UEFA, dupa ce a eliminat Austria Salzburg, Zaglebie Walbrzych (Polonia) si Vitoria Setubal (Portugalia). „Batrana Doamna” a fotbalului romanesc, dupa cum a numit-o fostul mare cronicar sportiv Ioan Chirila, a parasit competitia dupã o dubla cu Tottenham Hotspur.

Devenind o legenda a fotbalului romanesc, UTA a dat nastere unor nume legendare ca Petchovschi, Farmati, Bonihady, Coco Dumitrescu, Jenei, Parcalab, Igna, Brosovzsky, Domide, Biro, Petescu, Axente, Gornea, Vaczi, Duckadam, Coras, Iorgulescu, Cura, Leac, Cheregi, Negrau, Bunaciu, Roland Nagy, Mitu, Ungur, Mutica, Botis, Hutan, Marginean, Panin, Todea.

Palmares

Performantele obtinute de UTA de la înfiintare pana in prezent sunt urmatoarele:

Seniori

  • 6 titluri de Campioana Nationala a Romaniei în editiile: 1946/47, 1947/48, 1950, 1954, 1968/69, 1969/70
  • 2 Cupe ale Romaniei în 1947/48 si 1953
  • de douã ori finalista a Cupei Romaniei în 1950 si 1966
Jocuri internationale:
  • 1966/67 – participa intr-una din grupele Cupei Balcanice
  • 1969/70 – prima participare în Cupa Campionilor Europeni
  • 1970/71 – UTA a reusit marea performanta de a elimina din primul tur pe faimoasa supercampioana (detinatoarea C.C.E.) olandeza Feyenoord Roterdam (30.09.1970)
  • 1971/72 – UTA participa pentru prima oara in Cupa UEFA si elimina formatii cunoscute in fotbalul european: Austria Salzburg, Zaglebie Walbrzych, Vitoria Setubal, fiind eliminata de Tottenham Hotspur Londra.


Juniori

  • 5 titluri de Campioanã Nationala in editiile: 1957/58, 1958/59, 1968/69, 1995/96, 2000/01
  • finalista in editia 1959/60

Stadion

Stadionul pe care echipa UTA isi disputa meciurile a fost construit de catre Baronul Francisc Neumann. Inaugurat la 1 septembrie 1946 la jocul oficial ITA – Ciocanul 1- 0, avand o capacitate de 12.000 locuri, era considerat cel mai frumos din tara in acea perioada.

Intrarea în arena este strãjuita de statuia celui mai mare fotbalist care a evoluat la UTA de-a lungul anilor: Iosif Petschovszky.

Prezent

Actualmente, FCM UTA evolueazã în divizia B, seria a 3-a.



56Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor