Federaţia Patronilor Bihor caută soluţii pentru finanţarea proiectelor

4Comentarii
Federaţia Patronilor Bihor caută soluţii pentru finanţarea proiectelor
„Situaţia proiectelor e delicată, dar nu renunţ la acestea”, spune Ioan Lucian, preşedintele FP Bihor.

Federaţia Patronilor Bihor resimte efectele crizei economice prin care trec membrii săi. Şi ar putea pierde, în colaborare cu partenerii din Ungaria, peste 4 milioane de euro. Bani obţinuţi de la Uniunea Europeană pentru două proiecte transfrontaliere. Cel mai consistent vizează renovarea unui corp de clădire din Cetatea Oradea, iar cel de-al doilea este un proiect media. Angajaţii şi-au reintrat în atribuţii şi încearcă să urnească proiectele care suferă din lipsă de finanţare. „Suntem în impas în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor. Şi aceasta din mai multe cauze. Fiindcă s-au schimbat regulile în ceea ce priveşte finanţarea. Până acum se dădea 80% din valoarea proiectului de la Uniunea Europeană, ca un start-up. 20% era contribuţia beneficiarului care ulterior se deconta şi aceasta. Acum se fac raportări la patru luni şi abia după aceea, primim banii”, spune Ioan Lucian. 

Cerere falsă

Acesta spune că o altă cauză e lipsa programelor băncilor pentru a susţine proiectele transfrontaliere. „Am fost la toate băncile şi la toate fondurile de investiţii pentru a obţine finanţare. Dar băncile nu au programe pentru proiectele transfrontaliere. Aceasta în condiţiile în care am vrut să-mi pun garanţie casa şi un teren. Fiindcă eu cred în aceste proiecte şi nu numai eu, ci şi cei care ne-au acordat finanţare”, spune Ioan Lucian. Ioan Lucian a ţinut să facă aceste precizări în condiţiile în care se încearcă scoaterea Federaţiei din proiectele transfrontaliere. „Spre surprinderea noastră, la Primărie a fost depusă o cerere redactată în limba engleză în numele nostru prin care chipurile am fi cerut să ieşim din proiect. Am fost atenţionat de consilierul local Dan Octavian, care este şi director general la Federaţie că există un asemenea document. Noi putem demonstra cu registrul că la noi nu a fost înregistrat un asemenea document. De altfel, această aşa-zisă cerere nu are ştampila Federaţiei. Am avut o discuţie şi cu domnul primar  Bolojan care a înţeles situaţia. Dacă partenerii noştri din Ungaria nu revendică documentul voi face o plângere penală”, spune Ioan Lucian. Preşedintele Federaţiei spune că împreună cu angajaţii instituţiei, lucrează la planul de activitate pentru lunile următoare. „Noi vom continua să reprezentăm interesele membrilor noştri şi în continuare”, a ţinut să precizeze Ioan Lucian.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor